Un bărbat în vârstă de 25 de ani a devenit un cunoscut al polițiștilor de la „Transporturi Feroviare”, de doi ani de zile umblând prin trenuri îmbrăcat în călugăr și adunând bani pentru biserici. Individul nu are nimic în comun cu Biserica, banii strânși în numele Domnului fiind folosiți în interes propriu, de obicei pentru consum de băuturi alcoolice.
Falsul călugăr se numește Dumitru Aniculesei, cu domiciliul în satul Găinești, comuna Slatina. Începând cu 2007, pe adresa poliției au curs zeci de sesizări ale unor călători din trenuri, care au observat că atitudinea acestuia este suspectă.
„Poartă haine preoțești neîntreținute și acționează atât în trenuri, cât și în stații, cu cartoane inscripționate cu mesaje prin care cere ajutor financiar pentru diferite unități de cult. Din cercetările noastre a rezultat că acesta a lucrat ca îngrijitor la ferma unei mănăstiri din Neamț, și, când a fost alungat de acolo deoarece consuma băuturi alcoolice, a plecat cu veșmintele pe care le folosește acum”, a explicat comisarul Florin Catană, șeful Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava.
Prins de opt ori, numai de la începutul anului
Pe baza reclamațiilor, în 2007, polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele individului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, însă cauza nu a ajuns în instanță, procurorul dispunând doar o măsură administrativă.
Individul a continuat să-și facă „meseria” aducătoare de bani, astfel că a mai fost prins în trenuri în numeroase rânduri, și în 2008, și în 2009.
„Numai în acest an am adunat opt amenzi pe numele său, pentru apelare la mila publicului, consum de alcool în locuri publice sau refuz de legitimare”, precizează comisarul Catană, subliniind că legea nu permite colectarea de bani în tren nici în cazul persoanelor care reprezintă Biserica.
O valoare a prejudiciului creat de acesta este imposibil de făcut, însă se știe că, într-o zi, falsul călugăr poate aduna cu ușurință cel puțin câteva zeci de lei.
Din informațiile oamenilor legii de la Serviciului Județean de Poliție Transporturi Suceava, individul obișnuiește să strângă bani în numele bisericilor și pe străzile din municipiul Suceava.






