Un fals avocat care a înșelat mai multe persoane a fost reținut și este cercetat penal

perchezitii la sediul firmei suspectului
perchezitii la sediul firmei suspectului

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Sucevița, a fost reținut timp de 24 de ore, iar apoi plasat sub control judiciar pentru mai multe fapte de înșelăciune. Bărbatul care se dădea drept avocat a luat diferite sume de bani de la mai multe persoane, cu promisiunea că le va reprezenta interesele, ceea ce nu s-a mai întâmplat.
În perioada aprilie 2018 – februarie 2019, a păcălit o femeie, asigurând-o pe aceasta că va efectua demersurile necesare în vederea soluționării favorabile a unei acțiuni de partaj aflată rolul Judecătoriei Rădăuți, solicitând astfel în schimbul serviciilor prestate suma de aproximativ 700 de euro, suma cu care a fost prejudiciată persoana vătămată.
În perioada noiembrie 2018 – februarie 2019, a indus în eroare o altă persoană căreia i-a promis că va face demersurile necesare în vederea soluționării favorabile a acțiunii privind stabilirea domiciliului și a pensiei de întreținere a doi copii minori, solicitând astfel în schimbul serviciilor prestate suma de aproximativ 1000 de lei.
Bărbatul este cercetat nu doar pentru înșelăciune, ci și pentru exercitare fără drept a unei profesii, constând în aceea că în perioada aprilie 2018 – februarie 2019, a exercitat în mod repetat activități specifice profesiei de avocat, respectiv a acordat consultații juridice și a redactat cereri cu caracter juridic (cerere de chemare în judecată, cerere de ajutor public judicar), pentru toate aceste acte fiind remunerat.
Pentru a documenta întreaga activitate s-au efectuat și două percheziții, una la sediul central al unei fundații umanitare pe care bărbatul de 62 de ani o administrează în Voievodeasa, comuna Sucevița dar și la punctul de lucru din municipiul Rădăuți, de unde a fost ridicat un volum mare de înscrisuri doveditoare, precum și un laptop utilizat de suspect.

Recomandări

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare

O femeie care dorea să vândă un palton a picat în capcana unui fals operator OLX și a fost lăsată fără toți banii din cont

O femeie care încerca să vândă un palton a picat în capcana unui fals operator OLX și a fost lăsată fără toții banii din cont

Afaceristul cu mobilă Vlăduț Luchian, condamnat definitiv și trimis la pușcărie după ce a înșelat 11 persoane