Un falnic sucevean, ucis de sistemul spitalicesc din România



Un falnic sucevean de-al nostru „a murit cu zile”, scriu ziarele. Adică putea să trăiască, dacă ar fi fost tratat profesionist la internarea în spital. Profesorul universitar Tiberiu Brăilean avea 54 de ani. S-a născut în satul Bilca, unde a făcut și prima bucată de școală, studiile liceale terminându-le la Rădăuți. Iar Facultatea de Economie la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași.
Omul a fost luat cu ambulanța și internat de urgență la cea mai bine dotată clinică de cardiologie din Moldova, la Spitalul „Parhon” din Iași. Care era și de gardă, în noaptea aceea.Ar fi trebuit imediat introdus în sala de operație. Dar, în România, nimeni nu se grăbește, nici măcar medicii. Așa că nici după șase ore, bolnavul nu avea diagnosticul stabilit.
Medicii oscilau între infarct și embolism pulmonar, iar părerea mea e că ar fi trebuit să dea cu banul sau să stabilească diagnosticul prin metoda bățului de chibrit mai scurt. Până la urmă, au hotărât să-l transfere la alt spital, mesajul fiind acela că dacă moare, măcar să moară în ograda altora.
Revoltător e că, oricare ar fi fost diagnosticul din cele două – ori infarct, ori embolism -, intervenția chirurgicală trebuia realizată imediat, fără nici cea mai mică amânare.
Bine crescut cum era, în cele din urmă profesorului i s-a făcut milă de labilitatea sistemului spitalicesc din România și a murit.
Acesta e doar un caz, din multele care se petrec zilnic în spitalele din țara noastră. Noi știm ce s-a întâmplat doar pentru că victima sistemului medical a fost o personalitate ca profesorul Brăilean, din anvergura sa socială rezultând o mediatizare deosebită.
Aici s-a ajuns. Emigrările masive ale personalului medical au dus la șubrezirea totală a sistemului. Floarea medicilor și asistenților pleacă, iar cei care rămân au gândul tot la plecare.
Acuși-acuși, o să ajungă să opereze femeia de serviciu. Iar anestezist va fi portarul.



Recomandări

Șoldan anunță că încă două secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență din Suceava au devenit secții clinice universitare

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian

Șoldan anunță că încă două secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență din Suceava au devenit secții clinice universitare

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan și rectorul Universității Suceava, Mihai Dimian