La sfîrșit de Brumărel, cînd Tiberiu Avram, redactorul șef al „Monitorului de Suceava”, a mărturisit (cu prilejul celui de-al doilea episod al lansării volumelor cu care a trecut pragul dintre jurnalism și literatură, „Întîmplări care se uită greu” și „Interviuri cu Jupâni”), îmbrăcînd roba mai trainică a scriitorului (episod petrecut la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului – urbea încărcată cu amintirile tinereților sale – pe care l-am intitulat într-o cronică „Întoarcerea acasă”) că în viața sa a apărut deja miracolul care i-a schimbat prioritățile existenței (miracol întrupat în fetița care-a primit numele de Clara Demetra, „icoana încîntării” unui cuplu, cum spunea romanticul lord Shelley), am avut prilejul ca în spațiul care-a găzduit manifestarea să-i revăd, într-o expoziție de grup în care și-au alăturat lucrările sub genericul anotimpului despre care se spune că este un „post-scriptum al soarelui” („Culorile toamnei”), pe cei trei „crai” ai penelului humorean, Radu Bercea, Corneliu Tincu și Viorel Ciocan.
– Doi veterani și un „pupil” încadrat ocrotitor
Nu este pentru prima oară cînd primii doi dintre expozanți, ca veterani ai breslei artistice zonale, cu prestanța și înțelepciunea lor generoasă, dar și cu simțul acela nedefinit de-a „adulmeca” talentele tinere, l-au luat între ei (ca doi stîlpi oricînd gata de-ai oferi sprijin) pe junele, dar atît de clocotitorul în expresie plastică, Viorel Ciocan. Și cît de bine se înșiruie într-o asemenea desfășurare expozițională lucrările unui „adolescent pe viață” cum poate fi caracterizat Radu Bercea (un inovator în domeniul artei decorative, un magician al „hazardului bine temperat” înzestrat cu o capacitate aparte de a „metaboliza”, eliberat de orice fel de constrîngeri stereotipice, idei și imagini pe care le exprimă eruptiv și spontan), alături de cele ale lui Corneliu Tincu (care și-a marcat, nu cu mult timp în urmă, într-o expoziție – eveniment împlinirea a 40 de ani de activitate artistică, pe care-am consemnat-o sub un titlu semnificativ, „Tinerețea fără bătrînețe a maestrului Corneliu Tincu”), „oficiant” al unei picturi pe care criticul de artă Valentin Ciucă a apreciat-o ca fiind „unică, irepetabilă, incitantă, care vine din profunzimile abisale ale ființei sale interioare, unde se nasc, concomitent, elanuri și prăbușiri”), amîndoi încadrîndu-l parcă ocrotitor pe Viorel Ciocan, un „pupil” care, după ce și-a descărcat în cîteva expoziții „preaplinul” anilor temeinici de studiu la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, s-a eliberat treptat de maniera academică deschizîndu-se unei expresii plastice rafinate care poartă totodată amprenta unei provocatoare fantezii.
– „Îmbracă-te frumos, pămîntule! / Că va veni zăpada să cînte la pian”
O expoziție în care lucrările executate în tehnica proprie lui Radu Bercea (nebrevetată, dar căreia nimeni nu-i contestă paternitatea, cu forme și volume realizate viguros în care utilizează ca material spuma poliuretanică și eurogletul) se află într-o construcție discursivă cu „reliefurile tentante” ale profesorului „cu aer de boem parizian” Corneliu Tincu și cu secvențele decupate din spațiul urban humorean purtătoare de miresme uitate de trai patriarhal și încărcate de speranțe efervescente ale lui Viorel Ciocan. Un exercițiu de reverență vizuală provocat de o desfășurare concepută după o schemă provocatoare care trezește un apetit magnetic al privirii, care nu știu de ce m-a dus cu gîndul (probabil pentru că eram în prag de anotimpuri) la versurile lui Constantin Ștefuriuc: „Îmbracă-te frumos, pămîntule! / Că va veni zăpada să cînte la pian”.
