Dacă mai era nevoie, moartea Patriarhului a dovedit românilor una dintre marile, cruntele mizerii ale politicianismului autohton:
Nemiloasa exploatare electorală a tot ce se întâlnește în cale.
Dat fiind că totul s-a dat la televizor, politicienii au ținut să fie morțiș și ei pe lângă sicriu, să se bucure de atenția mediatică acordată din plin Dispărutului.
Potrivit spuselor, Preafericitul s-a ridicat la ceruri.
Politicienii noștri, mult mai pragmatici, n-au vrut să se ridice la ceruri.
Au vrut să se ridice în sondaje.
Drept pentru care toți politicienii s-au străduit să apară și ei pe acolo și, dacă se poate, la orele de maximă audiență ale televiziunilor de știri.
Am fi nedrepți dacă am susține că politicienii noștri au făcut exces. De regulă au mers în Dealul Mitropoliei o singură dată și au făcut o declarație (la cererea presei).
A fost totuși o excepție.
Și ca orice excepție când vine vorba de clasa politică, ea nu se putea numi decât Traian Băsescu.
De cum a parvenit știrea morții, domnia sa s-a aruncat într-o activitate frenetică menită a-l desemna Cel mai nefericit dintre români pentru moartea Preafericitului Patriarh: a dat de îndată un Comunicat de condoleanțe, a anunțat decorarea celui dispărut, a dat fuga, chiar din prima zi, la căpătâi, având grijă să-și șteargă o lacrimă, discret, dar nu prea, pentru că scena nu trebuia să scape camerelor de luat vederi, s-a deplasat din nou joi, pe la prânz, însoțit de Teodor Baconschi, consilierul din jacuzzi, și a conferit celui din sicriu Ordinul Național “Steaua României” în grad de Colan, a semnat în Cartea de condoleanțe, a ținut apoi, a doua zi, o cuvântare.
Desigur, se numără printre îndatoririle de șef de stat într-o țară ortodoxă și exprimarea compasiunii la moartea unei personalități precum Patriarhul României.
Traian Băsescu a făcut însă exces.
Un exces aflat într-un dublu conflict:
1) Cu ipostaza sa de șef de stat european și, prin asta, prețuitor al tuturor cultelor din România.
2) Cu ostilitatea sa față de Patriarh din vremea când era primar general al Capitalei și candidat la președinție.
În ultima vreme însă, mai ales după darea pe față a conflictului cu Guvernul, domnul președinte s-a străduit din răsputeri să-și asume imaginea unui om bisericos.
Excesul de zel din aceste zile își are explicația în continuare și accentuarea acestei imagini.
De ce?
Din același motiv electoral pentru care, în campania electorală, s-a arătat mai degrabă ateu decât bisericos.
La vremea respectivă avea nevoie de voturile tinerii generații.
Acum are nevoie de voturile generației mai în vârstă.
Ale generației care l-a votat pe Ion Iliescu.
Și pentru asta e în stare de orice.
Inclusiv de a face exces de zel în materie de compasiune.
