Un eveniment

Destui sunt cei care, aciuați prin alte colțuri de lume, după ce-și văd sacii în car, uită de neam, limbă și țară. Are și Basarabia adepți ai conduitei-justificare „uitarea-i scrisă în legile omenești”, dar parcă mai multe-s exemplele care arată că în fărâma de pământ românesc dintre Prut și Nistru se nasc caractere-model, personalități ce nu consideră patriotismul „o stare” și atât, ci își tezaurizează și împlinesc sentimentul în concretul faptului remarcabil de cultură.
Eugen Statnic a trecut de 85 de ani. S-a născut într-un sat de lângă Nistru, copilăria și-a petrecut-o în sud, lângă Dunăre și Mare, a cunoscut, mai târziu, teroarea bombardării Tighinei, dar și a omniprezentului NKVD, a „evadat” în România, unde a studiat Electrotehnica la Cluj și a ajuns să conducă vreme de un deceniu cercetarea științifică și proiectarea tehnică la uzinele bucureștene Electronica. Autor al unor prețuite invenții și inovări în domeniul circuitelor integrate și al electronicii în general, a ajuns apoi în Germania și SUA. Cu una dintre invențiile sale, firma OSRAM a încasat peste un miliard de dolari! Se va stabili în Germania, „care a devenit patria copiilor noștri și a nepoților, dar nu și patria mea. Patria este ceva etern, patria nu se schimbă.”
Marea lui pasiune a fost istoria. Anul acesta i-au fost tipărite la Chișinău trei cărți. Primele două, „Istoria veche a Basarabiei” și „Părinții războaielor”, îi poartă semnătura pe copertă, la cea de a treia, „O istorie a Basarabiei”, Statnic este autorul moral și… material, el sponsorizând și cercetarea, și editarea. Mărturisește: „un basarabean inginer de electronică și iubitor de istorie, care, după 70 de ani de pribegie, a revăzut cu fericire și durere Patria, chemând pe istorici să scrie Istoria Basarabiei” (p. 7). La îndemnul lui, cercetători de prestigiu și-au înmănunchiat eforturile pentru a construi această carte-eveniment, atât de necesară acum și totdeauna Basarabiei. Mai ales acum, când „o minoritate ruso-ucraineană de 26,7% vrea să stăpânească mai departe și nu dorește să se împace cu cei circa 70%, care de 200 de ani au fost disprețuiți și oprimați” (p. 6) și când, absolut inexplicabil, continuă să apară (ba chiar și să se imprime la Tipografia Academiei Moldovei!) cărți ce constituie „un atac frontal la istoria națională, la limba română, la credința și cultura strămoșească, în duhul panslavismului țarist și al dictaturii sovietice rusificatoare” – vezi „Istoriia Respubliki Moldova”, Chișinău, 1997.
Istoria… istoriilor Basarabiei este pe cât de bogată, pe atât de contradictorie, dacă e să ne referim la concluziile dihotomice desprinse din analiza acelorași fapte și, mai ales, în perioada dominației ruse, din ignorarea programatică a argumentelor neconvenabile și apelarea la falsuri, interpretări abuzive și inserții nepermise ale politicului exacerbat. Cu prețuirea cuvenită, Statnic îi invocă pe Grigore Ureche, Miron Costin, Cantemir, Xenopol, Iorga, Kogălniceanu, Hașdeu, pe basarabenii Suruceanu, Halippa, Bezviconi, P. Mihail, Gh. Năstase, apoi pe universitarii Șt. Ciobanu, Al. Boldur, I. Nistor, autori ai unor istorii scrise „temeinic, obiectiv și cinstit, adică adevărat și fără părtinire”, ca și pe cercetătorii ruși de bună-credință (Svinin, Veltman, Zașciuk), spre a ajunge la rușinoasele „opere” semnate de A.M. Lazarev, A. Surilov ș.a. Convins că istoria Basarabiei „trebuie scrisă de istoricii acestui pământ românesc”, Statnic i-a invitat să colaboreze pe cei mai avizați cercetători ai domeniului: „Din inițiativa și îndemnul unui inimos fidel al pământului natal, pre nume Eug. Statnic, remarcabil om de știință și cultură, pasionat de istoria românilor și a Basarabiei în special, care, cu mulți ani în urmă, în condițiile vitrege impuse de regimul totalitar sovietic, a fost nevoit să se refugieze peste Prut, iar de acolo în Germania, un grup de istorici de la Chișinău și-a unit forțele pentru a elabora «O Istorie a Basarabiei» care să prezinte trecutul acestei provincii românești din cele mai vechi timpuri până astăzi, prin prisma adevărului și a nivelului actual al științei istorice” – scrie în prefața intitulată „Sinusoida istorică a Basarabiei” acad. Andrei Eșanu. Iată și numele celor șapte autori: Ion Nicoliță, Ion Gumenâi, Anatol Petrenco (semnează și coordonarea generală), Ion Șișcanu, Gh. Palade, Anatol Țăranu, Vasile Șoimaru. Aș spune că, după „Dicționarul enciclopedic Eminescu”, „O Istorie a Basarabiei” reprezintă cel de al doilea remarcabil eveniment editorial al ultimilor ani. Desigur, cele de mai sus nu-s decât o semnalare; cartea merită o discutare mai amănunțită. Voi reveni.