Un membru al unei rețele est-europene de escroci a fost arestat de autoritățile române în timpul unui control rutier pe un drum național, după ce a pretins că este actorul Robert De Niro, informează The Guardian.
Bărbatul a prezentat acte de identificare false care atestau că este faimosul actor, câștigător al unui premiu Oscar, dar escrocheria sa a fost depistată de ofițerii de poliție din orașul Iași.
„Era chiar și îmbrăcat precum starul hollywoodian, cu un costum de firmă și ochelari de soare – dar nu i-a păcălit pe ofițerii de poliție. Știam că Robert De Niro nu ar fi condus singur într-o regiune izolată a țării. Ne-am gândit că este un impostor”, a declarat un oficial local.
După ce l-au identificat, ofițerii de poliție au percheziționat locuința bărbatului, dându-și seama că face parte dintr-o rețea ce furniza documente contrafăcute muncitorilor din Republica Moldova ce voiau să pătrundă în Europa de Est.