Marea Unire a fost rezultatul cumulării unei sumedenii de fapte mici, conjuncturale, dar fără de care marele deziderat național nu ar fi putut fi înfăptuit. Între acestea se numără și activitatea celor care au dat viață Senatului Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților din Viena.
Cu ajutorul ofițerilor români staționați la Viena, Iuliu Maniu a creat un prim comitet național la 30 octombrie 1918. Memorialistul bucovinean Filimon Taniac, aflat la Viena ca ofițer de poliție militară în acele zile, își amintea că Maniu „ne-a ținut o cuvântare din care am înțeles că monarhia austro-ungară se prăbușește, că între poporul român din Ardeal și Bucovina trebuie să se scoale în picioare și să rupă în vecii vecilor lanțurile robiei seculare, că a sosit momentul decisiv și că în prima linie ofițerii români trebuie să fie gata la orice eventualitate și la orice acțiune imediată”. A doua zi ofițerii români vor fonda Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților al cărui scop era să îi organizeze pe militarii români aflați în Viena sau care se refugiau aici de pe diverse fronturi și să coordoneze repatrierea acestora acasă pentru a se pune în slujba cauzei naționale. Senatul era condus de un comitet format din 11 membri și prezidat de Iuliu Maniu și generalul Ioan Boeriu care și-a preluat mandatul la 12 noiembrie. Din Comitetul executiv al Senatului făceau inițial parte și trei bucovineni: Filimon Taniac,Octavian Strejac și Gavril Alvirescu. Noul organism era secția militară a Consiliului Național Român din Transilvania și Bucovina. Ministerul austriac de Război le-a oferit cazarma 61 Franz Ferdinand pentru încartiruirea soldaților cu condiția ca aceștia să colaboreze cu noile autorități vieneze la paza capitalei, guvernul austriac angajându-se să asigure aprovizionarea.
Senatul Militar Român Central a avut un rol important în asigurarea securității și ordinii
În noul context revoluționar din Viena, Senatul Militar Român Central a avut un rol important în asigurarea securității și ordinii, mai ales prin împiedicarea manifestațiilor grupărilor anarhice care răspândeau idei bolșevice. În același timp Senatul colabora cu organizațiile cehilor și sârbilor pentru a contracara amenințarea maghiară. Senatul a decis înființarea unui ziar intitulat „Timpul Nou”, care să răspândească printre români ideile naționale, deciziile Senatului, evoluția evenimentelor din Ungaria, Transilvania sau Bucovina. Gazeta românească îl avea ca redactor-șef pe Filimon Taniac, secondat de ardeleanul Ioan Brotea și de bucovinenii Gavril Alvirescu, Dumitru Gavrilescu și George Halaverici și avea o apariție săptămânală.
„Fraților soldați! Cătușele seculare, ce au apăsat poporul nostru, mai cu seamă în Ardeal și Ungaria, sunt sfărâmate”
La 17 noiembrie s-a depus jurământul și s-a sfințit drapelul românesc al Senatului.Deputatul bucovinean Teofil Simionovici se folosea de prilej pentru a declara: „Fraților soldați! Cătușele seculare, ce au apăsat poporul nostru, mai cu seamă în Ardeal și Ungaria, sunt sfărâmate. Românul a devenit liber și poate să-și croiască soarta sa și viitorul său, ca orișice popor liber. Să ne închinăm proniei dumnezeiești și să-i mulțumim din adâncul inimilor noastre, că ne-a ajutat să ajungem aceste zile înălțătoare în care se va împlini idealul nostru național. Jurământul vostru de astăzi nu vă leagă mâinile și armele voastre de ungurii ce ne-au asuprit atât de greu, ci vă leagă de neamul vostru, adică de ce aveți voi mai scump pe lumea aceasta, vă leagă de părinții și frații voștri, de nevestele și surorile voastre și de copiii voștri”. Din cauza situației nesigure din Ungaria, Senatul se ocupa cu transferul militarilor români spre casă pe două rute. Cei care mergeau spre Transilvania urmau să treacă prin Croația și Serbia. Liderii Senatului Militar Român au luat legătura cu Consiliul Național Croat de la Zagreb și au obținut permisul de tranzit pe teritoriul croat și sârb. Cea de a doua rută era prin Slovacia și Galiția spre Bucovina, fiind mai puțin folosită din cauza situației din regiune care nu oferea garanții de siguranță.
Senatul Militar Român Central de la Viena a avut rolul de a-i organiza pe militarii români din fosta armată imperială
La 27 noiembrie a avut loc ultima ședință a Senatului Militar Român, moment solemn care a marcat sfârșitul misiunii sale. Cum nu mai soseau noi soldați de pe front, iar armata austro-ungară dispăruse, Senatul a hotărât transferul autorității sale asupra Consiliului Național Român care pregătea adunarea de la Alba Iulia. În concluzie, deși a avut o existență efemeră, Senatul Militar Român Central de la Viena a avut rolul de a-i organiza pe militarii români din fosta armată imperială aflată în plin proces de destrămare în octombrie-noiembrie 1918. Senatul a concentrat, organizat și ajutat să plece spre casă aproape 5.000 de români ardeleni și bucovineni într-o perioadă foarte tulbure când nu exista o autoritate recunoscută pe teritoriul fostei monarhii bicefale. Aceștia vor fi prezenți la Cernăuți și Alba Iulia și vor forma gărzile naționale care au permis transferul autorității în Bucovina și Transilvania.
