Un elvețian care participa la concursul Super Carpat Trophi a fost căutat timp de mai multe ore de un număr de opt salvamontiști din Suceava și Maramureș. Bărbatul a dispărut în noaptea de 20 spre 21 mai, în jurul orei 3.00, dar organizatorii au dat alarma abia ieri dimineață, în jurul orei 9.00.
„Serviciul Public Salvamont Suceava a fost alertat de dispariție cu mențiunea că totul s-a petrecut în zona pârâului Șesuri, situat între comuna Cârlibaba și Pasul Prislop, la hotarul dintre judetele Suceava și Maramureș. Au fost alertați în prima fază un număr de opt salvatori montani, care au plecat cu două autovehicule spre Cârlibaba unde urmau să se întâlnească cu organizatorul acestui eveniment. Totodată, a fost alertată echipa Salvamont din Vișeu, care avea competență pe această zonă, a munților Maramureșului, și jandarmeria montană din comuna Cârlibaba. În jur de ora 11.00, am fost anunțați că cetățeanul a fost găsit de către unul dintre participanții la eveniment însoțit de un jandarm montan, fără urmări din punct de vedere medical al acestuia”, a explicat Voicu Raia, șeful Serviciului Salvamont Suceava.
Acesta a ținut să mulțumească tuturor persoanelor care au participat la misiunea de căutare de ieri, dar a ținut să precizeze că nu este singurul caz înregistrat în ultima perioadă.
Ultimul situație similară s-a înregistrat pe 19 mai, când mai multe persoane s-au rătăcit după ce au deviat de la traseul „Circuit Pietrele Doamnei – marcat cu cruce albastră” din masivul Rarău.
„Atragem atenția pe această cale turiștilor să acorde atenție traseului pe care urmează să-l abordeze, echipamentului individual și celor cu care se deplasează în zona montană”, a menționat Voicu Raia.
În acest moment, toate traseele din masivele Rarău – Giumalău, Călimani, Suhard, Bistriței și Obcinele Bucovinei sunt deschise, iar în masivul Rarău sunt amenajate 140 trasee de escaladă pentru toate categoriile de cățărători (începători, medii sau avansați), toate echipate conform normelor UIAA.
Informații privind starea traseelor montane din județ se pot obține de la Serviciul Public Salvamont Suceava, tel 0745 313052, sau de la serviciile de turism și salvamont din Vatra Dornei și Gura Humorului.
Pentru situațiile de urgență care implică acțiunea mai multor servicii, respectiv Salvamont, Ambulanță și Jandarmeria Montană turiștii sunt rugați să sune la numărul de urgență 112.
Pentru situații care implică numai acțiunea Serviciilor Salvamont, trebuie apelat Dispeceratul Salvamont, tastând pe telefon „0salvamont” (0725826668) sau la numărul direct al Serviciului Județean Suceava: 0745 313052.
Acțiune prin pădure
Un elvețian dispărut în munții Bucovinei, căutat de opt salvamontiști
