Un elev din clasa a IX-a de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Ștefan Cizmaru, aflat în plasament la familia Octavian și Lividenia Coroliuc din orașul Siret, urmează să participe joi, 10 noiembrie, la emisiunea-concurs Next Star, ediția a IX-a (Antena 1). Elevul va interpreta piesa „Nobody’s perfect” (Jessie J) și are nevoie de sprijinul nostru, al tuturor, pentru a câștiga Premiul de Popularitate. În acest sens, pe 10 noiembrie, între orele 20.30-24.00, cei care doresc să-l susțină pe Ștefan în obținerea Premiului de Popularitate „Next Star” trebuie să trimită sms-uri la numărul 1272, cu textul „Ștefan” (se pot trimite până la 40 de sms-uri de pe un telefon mobil), și să dea like & share pe pagina Next Star.