Funcție de conducere

Un elev sucevean a fost ales în Biroul Executiv al Consiliului Regional al Elevilor Nord-Est

Ciprian Ungureanu
Ciprian Ungureanu

Consiliile Județene ale Elevilor din întreaga țară și-au ales reprezentanții la nivel regional în cadrul unei adunări extraordinare desfășurate în perioada 12-14 decembrie, la Botoșani.
Ciprian Ungureanu, de la Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, a fost ales vicepreședinte al Consiliului Regional al Elevilor (CRE) Nord-Est.
Pentru a ocupa funcția din cadrul Biroului Executiv al Consiliului Regional, suceveanul a fost votat de președinții și vicepreședinții Consiliilor Județene ale Elevilor (CJE) din toată țara. Mandatul elevului este de un an de zile.
Pe lângă candidatura depusă în urmă cu aproape o lună de zile, Ciprian a susținut și un discurs de circa 10 minute în cadrul adunării de la Botoșani.
Suceveanul a convins electoratul prin strategia sa de dezvoltare, acesta menționând că vizează patru puncte cheie pentru organizație: vizibilitatea, comunicarea, continuitatea și inovația.
”Mă interesează foarte mult ca această structură să fie cunoscută de cât mai mulți elevi, pentru a avea și ei șansa pe care am avut-o eu și pentru a reuși să iasă din zona de confort. În afară de vizibilitate este nevoie de comunicare internă eficientă. Ea este necesară în relația CRE-CJE și invers. În afară de vizibilitate, comunicare, continuitate, este nevoie de ceva proaspăt, de ceva nou. Acel ceva nou vine de la noi. Eu îmi propun să realizez două parteneriate cu două ONG-uri, și anume Crucea Roșie și Salvați Copiii. Noi le putem facilita accesul în licee filialelor din fiecare județ, iar din proprie experiență pot spune că, acolo unde aceștia vor ajunge, vor avea grijă ca elevii să afle despre pericolele din viața reală și de pe internet, despre drepturile copilului, cum să reacționeze în caz de incidente și, totodată, despre Consiliu”, a spus Ciprian în discursul său.
Ciprian Ungureanu este în clasa a XI-a, la specializarea matematică-informatică intensiv, iar anul acesta a fost ales și prim-vicepreședinte al CJE Suceava.

Recomandări

Specialiștii în educație discută soluții pentru integrarea elevilor cu cerințe speciale în școala de masă

Rezultatele Campaniei ”Șanse egale pentru toți” cu activități sociale pentru elevii din medii defavorizate realizate de Asociația ”EUROACTIV”

Pacienții spitalului din Suceava nu vor mai fi plimbați între clădiri pentru o radiografie. Consiliul Județean a achiziționat un aparat de radiologie mobil

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan: ”Astăzi, Suceava a fost capitala obiceiurilor de iarnă”