În perioada 24-26 mai, s-a desfășurat, la Suceava, Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală ”Lira de Aur”, manifestare ajunsă la cea de-a XXXIV-a ediție.
Gala de decernare a premiilor s-a desfășurat duminică, aceasta fiind găzduită de sala „Dom Polski”.
Trofeul și marele premiu al competiei în valoare de 1.000 de euro a fost adjudecat de Radu Kiș, elev în clasa a VII-a al Liceului de Muzică „Sigismud Toduță”, participant la secțiunea Instrumente cu coarde (vioară). Acesta a participat și în 2012 la concursul „Lira de Aur”, clujeanul obținând premiul I.
„Am început să studiez vioara de la vârsta de 7 ani. Primisem instrumentul cadou de la părinții mei, de ziua mea și eram foarte curios cum sună. Lucrez la vioară cât îmi permite timpul, în jur de trei ore zilnic. În viitor, vreau să studiez muzica în continuare, să urmez Conservatorul”, povestește Radu Kiș. Elevul este coordonat de profesorii Felicia Bălaș și Sorin Gherbanovschi.
Un elev din Cluj-Napoca a câștigat marele premiu al Concursului Internațional de Interpretare Instrumentală ”Lira de Aur”
