Un elev de la Liceul Industrial numărul 12 din București a fost atacat cu o sabie în sala de curs, miercuri, de către patru agresori care au abordat victima și pe un coleg în fața școlii, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Capitalei, Christian Ciocan. Totodată, inspectorul școlar general de la Inspectoratul Școlar București, Stelian Fedorca, a afirmat că mai mulți indivizi din afara liceului au avut o altercație verbală cu doi elevi, conflictul degenerând. Astfel, agresorii ar fi luat o sabie dintr-o mașină, i-au urmărit pe cei doi elevi până în clasă, trecând neobservați de pază și l-au rănit ușor în barbă pe unul din adolescenți. Elevii asistau, în acel moment, la ora de religie.
Fedorca a adăugat că indivizii au fost identificați datorită sistemului de supraveghere video de care beneficiază școala și că poliția îi va prinde pe agresori.
Inspectorul a precizat că niciunul din cei doi liceeni nu a avut nevoie de spitalizare și că ei se află în liceu.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a spus că incidentul s-a petrecut miercuri, în jurul orei 14.45, fiind raportat la scurt timp după ora 15.00. Arma cu care a fost atacat adolescentul ar fi fost o sabie cu lama de aproximativ 50 de centimetri lungime.
Comisarul Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, a precizat că agresorii au fost doi foști elevi ai Liceului Industrial nr. 12, însoțiți de alte două persoane necunoscute. Potrivit comisarului, cei patru au dispărut după incident.