Petrică Levy Hlodec, un adolescent de 17 ani din Brodina, elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic ”Ion Nistor” Vicovu de Jos, și-a transformat vacanța de vară într-o experiență de neuitat.
În 49 de zile, a parcurs pe jos întreg traseul Via Transilvanica, străbătând România de la nord-est la sud-vest, de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin.
Companion în această aventură i-a fost Emanuel Pătrăucean sau Emi, cum îi spun apropiații, un tânăr de 21 de ani, din Straja, pasionat de asemenea de drumeții, de munte, natură și călătorii.
Au pornit pe 30 iulie și au încheiat pe 16 septembrie, cu o singură zi de pauză.
- „Transpiram mai mult de la durere decât de la căldură”
Petrică și prietenul său Emi au aflat despre Via Transilvanica anul trecut, urmărind poveștile altor drumeți care parcurgeau acest traseu deosebit. Ce a fost la început doar o curiozitate s-a transformat treptat într-un obiectiv personal ambițios.
„Inițial, mă gândeam că poate vara aceasta vom merge măcar o săptămână pe cărare. Dar, pe la începutul anului, prin ianuarie, Emi m-a convins să ne apucăm de tot traseul. Eram puțin sceptic în privința asta, dar mi-am luat inima în dinți și le-am spus părinților. Au crezut că e o glumă la început, dar cu timpul le-am dovedit că este ceva foarte serios”, relatează Petrică.
A urmat documentarea cu privire la echipamentele necesare, cumpărăturile aferente și pregătirea pentru ziua plecării, 30 iulie, dată la care Petrică nu împlinise încă 17 ani.
„De dimineață am pornit către Putna, de unde începea marea aventură. (…) Am făcut primii pași cu zâmbetul pe buze, încă inconștienți la ce ne-am înhămat.
Pozam fiecare bornă care ne ieșea în cale și ne bucuram de tot ce ne înconjura. Prima zi s-a încheiat la Sucevița, rupți de oboseală. Chiar dacă la început am avut parte de zile cu mai puțini kilometri, fiind în perioada de acomodare, acestea au fost totuși obositoare și grele.
Chiar din a doua zi, bășicile și-au făcut apariția pe tălpile picioarelor. Nu le-am băgat în seamă la început, dar văzând că se agravează, am început să le bandajăm și să le tratăm în fiecare zi. Înduram dureri provocate de acestea, iar în zilele călduroase transpiram mai mult de la durere decât de la căldură. Toate acestea le-am îndurat timp de 24 de zile și 550 km, până când am ales să ne schimbăm încălțămintea cu ceva mai bun”, relatează tânărul.
- Întâlnire cu Alin Ușeriu, unul dintre inițiatorii Via Transilvanica
Alegerea noilor bocanci au făcut-o la recomandarea lui Alin Ușeriu, unul dintre frații care au fondat traseul Via Transilvanica, pe care l-au întâlnit venind din sens opus – de la Drobeta către Putna.
I-a încurajat și chiar a făcut o donație pentru a-i ajuta pe cei doi suceveni să ducă traseul până la capăt.
Un verișor de la Cluj le-a „livrat” bocancii recomandați într-un sat de lângă Sighișoara, iar lucrurile au mers mult mai bine pentru cei doi. Au putut crește ritmul, parcurgând între 30 și 35 km pe zi în loc de 20-25 km.
„De acasă am plecat cu gândul că, dacă vom avea probleme de sănătate, vom sta și o săptămână pe loc, dar nu vom renunța. Referitor la oamenii pe care i-am întâlnit pe traseu – au fost minunați. Atât localnicii, cât și drumeții întâlniți de-a lungul drumului. Localnicii au fost foarte ospitalieri; ne-au oferit cafea sau mâncare, mai ales pentru că dormeam doar la cort. Am dormit predominant în curțile oamenilor, pentru a ne încărca bateriile și pentru a fi feriți de animale sălbatice, șerpi sau alte pericole. (…) Am trecut prin zone sălbatice, unde primul sat era la 10–13 km depărtare. Uneori nu aveam semnal timp de o zi, două”, a mai povestit suceveanul.
- „Ultimele zile au fost pline de extaz și fericire”
Cea mai frumoasă zonă li s-a părut Valea Cernei, cea cu Munții Mehedinți și cătunele Ineleț, Scărișoara, Dobraia, Prisăcina și Cracu Lung.
„Am rămas marcat de cât de frumoasă este țara noastră și cât de puțin este promovată.
Am întâlnit australieni, englezi, nemți – toți fascinați de această țară minunată. (…)
A fost un traseu fenomenal, plin de trăiri, experiențe, aventuri și oboseală. Zilele însorite ne îngreunau mersul, iar zilele ploioase – puține la număr – veneau ca o binecuvântare. Rucsacul, de aproape 15 kg, se simțea tot mai greu pe zi ce trecea.
Toate acestea treceau, însă, când te opreai, priveai în urmă și vedeai cât de mult ai avansat. (…) Ultimele zile au fost pline de extaz și fericire. Uitam de durerile de genunchi și de gleznă cu care ne trezeam dimineața, fiindcă știam că aventura noastră, de a lua România la pas, se apropia de sfârșit.
Ultima zi am parcurs-o cu zâmbetul pe buze.
După ce am traversat orașul Drobeta-Turnu Severin, am ajuns la penultima bornă, pe malul Dunării – locul unde a debarcat Carol I pentru prima dată în România.
După încă un kilometru, iată-ne la ultima bornă a traseului, amplasată lângă Piciorul Podului lui Traian. Am reușit!
După 1400 km parcurși pe jos, în 49 de zile (dintre care o singură zi de pauză), am reușit să ne învingem limitele.
Nu credeam că vom reuși, dar iată-ne, pe 16 septembrie, la ora unu după-amiaza, lângă ultima bornă a <drumului care unește>. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a păzit, ne-a ajutat să trecem peste greutăți și a fost alături de noi până la final”, și-a încheiat Petrică relatarea.
