Un elev din județul Suceava bolnav de meningită acută virală, care se află internat la Secția de Boli Infecțioase a Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” a susținut ieri examenul de evaluare națională în condiții speciale. Mai exact, comisia județeană de examen, cu acordul medicilor, au aprobat elevului să susțină prima probă a examenului național de evaluare într-o sală de clasă de la Școala Nr. 4. Elevul a fost izolat, a dat examenul singur în clasă și a fost supravegheat de o comisie specială care, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, Laura Hacman, „și-a asumat riscul de a-l supraveghea pe elevul bolnav de meningită”. Elevul era unul cu o situație foarte bună la învățătură și nu a dorit să piardă examenul, din acest motiv solicitând susținerea evaluării în condiții speciale.
O altă elevă din județul Suceava, absolventă de clasa a VIII-a, a pierdut examenul de evaluare națională, din cauza meningitei. Fata este în stare gravă, se află internată în spital, la secția de Terapie Intensivă.
Tot în condiții speciale au dat examenul de ieri și alți cinci copiii care aveau fracturi la mâna dreaptă. Elevii au dat examenul prin dictare, în săli de clasă separate de restul candidaților.
7.059 de absolvenți de clasa a VIII-a s-au înscris la examenul de evaluarea națională din acest an, 16 dintre ei fiind din seriile anterioare. La prima probă, cea de ieri, examenul scris la limba și literatura română, au participat 6.933 de absolvenți.
Examenul continuă mâine cu a doua și ultima probă, cea la matematică.
Afișarea primelor rezultate, înainte de contestații, se va face vineri, 29 iunie. Elevii de clasa a VIII-a au ieșit optimiști de la prima probă a evaluării naționale și au spus că subiectele au fost acceptabile. „M-am așteptat și nu prea la unele subiecte, dar în mare le-am făcut bine. Mă aștept să iau peste 9”, a declarat un elev care a susținut examenul la Școala Nr. 11 din municipiul Suceava.