În perioada 4-7 februarie, la Brașov a avut loc Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor, manifestare în cadrul căreia au avut loc alegerile pentru noul Birou Executiv al acestei structuri. La eveniment au participat aproximativ 200 de delegați din toate județele țării, iar în urma contabilizării sufragiilor, Tudor Găitan, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, a fost desemnat noul Secretar al Departamentului de Educație și Comunicare (Relații Externe) al Consiliului Național al Elevilor (CNE), structură reprezentativă a elevilor la nivel național.Din cei 45 de membri cu drept de vot ai Adunării Generale a Consiliului Național al Elevilor, 29 dintre aceștia au acordat votul elevului sucevean. Mandatul lui Tudor Găitan are o durată de un an. De menționat este faptul că Tudor este primul elev din județ care deține o funcție în Biroul Executiv al CNE. Potrivit insp. Tatiana Vîntur, inspector școlar pentru educație permanentă din cadrul Inspectoratului Școlar Suceava, „perseverența, voința și încrederea sunt calități care l-au ajutat să țintească mai sus, reușind, nu fără emoții și efort, să fie o voce a colegilor săi”.