Un dosar care vizează trei infracțiuni, cea mai gravă dintre ele fiind tentativa de omor, se întoarce la instanța de unde a plecat.
Magistrații de la Curtea de Apel Suceava au trimis spre rejudecare dosarul care îl vizează pe un bărbat din județul Constanța, care era aciuat la Râșca.
Inițial, Tribunalul Suceava îl condamnase pe Petru Narcis Bîrsan la o pedeapsă cumulativă de 3 ani și 6 luni de închisoare.
Acum, dosarul se va întoarce la Tribunalul Suceava, unde cercetarea judecătorească va fi reluată de la capăt.
Inculpatul este arestat preventiv din luna iunie a anului trecut, când a comis o agresiune cu cuțitul și un scandal monstru.
Pe 7 iunie 2025, Poliția a fost alertată cu privire la o agresiune comisă cu un cuțit artizanal de pe terasa unui magazin din comuna Râșca.
Un localnic din Râșca, în vârstă de 50 de ani, a avut un conflict cu un bărbat de 39 de ani, din județul Constanța, ambii fiind băuți.
Bărbatul mai tânăr avea asupra sa un cuțit artizanal, cu care l-a lovit pe localnic.
Cum era prea beat, agresorul a spus că nu își amintește prea multe. Nici victima nu a putut relata prea multe, tot din cauza alcoolului.
Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, unde a primit îngrijiri de specialitate, dar după mai puțin de o zi de spitalizare a plecat acasă.
Pe terasa respectivă erau și camere de supraveghere, iar imaginile au arătat că atacatorul a lovit într-o zonă vitală a corpului, ceea ce putea duce la deces.
Petru Narcis Bîrsan a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, portul de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.






