Un dispozitiv de înregistrare a întregii existențe în imagini și sunete ar putea fi lansat în 2010



Un dispozitiv de înregistrare a întregii existențe în imagini și sunete, în timp real, ar putea fi lansat în 2010, fiind rezultatul unui proiect Microsoft, vechi de zece ani, informează TechCrunch.
Dispozitivul poate fi atașat unui medalion la gât și poate fotografia tot ce se întâmplă în jurul purtătorului o dată la câteva secunde, înregistrând în același timp și audio toate sunetele. Aparatul este prevăzut cu GPS și poate transmite date transcrise și indexate după coordonate temporale.
Fotografiile persoanelor vor fi, de asemenea, identificate, marcate și păstrate în arhivă.
Potrivit specialiștilor, dispozitivul ar putea deveni la fel de ubicuu cum au fost ceasul de la mână în ultimul secol.
Deși aparatul de înregistrate a vieții reprezintă un alt abandon al clauzei de protejare a intimității, experții cred că nu implică o renunțare mai mare decât cea impusă de internet și serviciile de supraveghere electronică.
Proiectul, marca Microsoft, se intitulează SenseCam, are o vechime de zece ani și ar putea ieși pe piață în 2010.
Cea mai mare provocare la acest proiect nu este hardware-ul, ci arhivarea, transcrierea, indexarea și protecția datelor online, un volum atât de mare încât numai câteva companii (Microsoft, Google, Amazon) ar putea să-l gestioneze.