Sănătate

Un dispozitiv cu ultrasunete detectează cancerul uterin înainte de apariția simptomelor



Un dispozitiv cu ultrasunete, capabil să detecteze cancerul uterin cu câteva luni sau chiar cu câțiva ani înainte de apariția primelor simptome, a fost construit de cercetătorii britanici de la University College din Londra, informează dailymail.co.uk.
Noul dispozitiv este capabil să detecteze primele tumori canceroase apărute în uterul unor paciente care se simt perfect sănătoase în momentul efectuării acestor teste.
Medicii britanici consideră că acest dispozitiv va putea fi folosit în viitorul apropiat în cadrul testelor de rutină la care sunt supuse pacientele expuse riscului de a se îmbolnăvi de această maladie.
În fiecare an, în Marea Britanie sunt diagnosticate peste 6.000 de cazuri noi de cancer uterin – majoritatea pacientelor fiind în vârstă de peste 60 de ani -, iar această maladie face peste 1.700 de victime în fiecare an.
Comparativ cu anii 1970, numărul cazurilor diagnosticate a crescut cu peste 50%, specialiștii în domeniu punând această creștere pe seama evoluției explozive a obezității și a faptului că femeile au tot mai puțini copii.
Din cauza creșterii alarmante a numărului de paciente diagnosticate cu cancer uterin, medicii britanici le îndeamnă pe femei să se testeze cu regularitate împotriva acestei maladii, așa cum o fac în cazul cancerului mamar și a celui cervical.
Cercetătorii britanici de la University College din Londra au construit un dispozitiv care măsoară grosimea pereților uterului, generând o imagine computerizată a acestora, permițându-le astfel medicilor să detecteze tumorile apărute chiar într-un stadiu incipient.
Studiul, realizat pe un eșantion de 96 de paciente, a avut o rată de eficiență de peste 80%, detectând cancerul uterin înainte ca pacientele să prezinte primele simptome, cum este hemoragia.
Teoretic, dacă maladia este depistată într-un stadiu incipient, pacientele beneficiază de șanse de supraviețuire substanțial mai mari, deoarece medicii le pot administra anumite tratamente eficiente, care pot opri răspândirea tumorilor în organism.
Cancerul uterin apare în special la menopauză, afectându-le de regulă pe femeile cu vârste cuprinse în intervalul 60-69 de ani.
Femeile sunt mai expuse în fața riscului de cancer uterin atunci când concentrația de estrogen din sânge atinge un nivel ridicat.
Nivelul hormonului estrogen este mai scăzut în timpul sarcinii, iar din acest motiv, femeile care au mai puțini copii (sau deloc) sunt expuse la acțiunea acestei substanțe pentru o perioadă mai îndelungată.
Și femeile supraponderale sau obeze prezintă o concentrație mai mare de estrogen în organism, deoarece țesuturile lor adipoase transformă alte tipuri de hormoni în estrogen.
Studiul a fost publicat în revista medicală Lancet Oncology.



Recomandări

Numărul sucevencelor care s-au vaccinat pentru a preveni apariția cancerului este în creștere. În acest an s-au vaccinat și doi băieți

Numărul sucevencelor care s-au vaccinat pentru a preveni apariția cancerului este în creștere. Foto medikali.ro
Numărul sucevencelor care s-au vaccinat pentru a preveni apariția cancerului este în creștere. Foto medikali.ro

Evenimentul „Oprește cancerul de col uterin!” a strâns peste 6.000 de lei pentru tratamentul Serenei, eleva de la Colegiul „Petru Rareș” diagnosticată cu cancer

Evenimentul „Oprește cancerul de col uterin!” a strâns peste 6.000 de lei pentru tratamentul Serenei, eleva de la Colegiul „Petru Rareș” diagnosticată cu cancer

Peste 100 de femei s-au înscris pentru mamografii și teste gratuite pentru depistarea timpurie a cancerului, la evenimentul „Oprește cancerul de col uterin!”