Un nou sistem de protecție a clădirilor și culturilor împotriva inundațiilor a fost conceput și realizat de trei ingineri din județul vecin Maramureș și a fost oferit spre studiu tuturor administrațiilor locale și inspectoratelor pentru situații de urgență. Paul Mateescu, Gheorghe Petru Tătaru și Daniel Borota sunt ingineri în Baia Mare și au inventat primul dig modular de apărare împotriva inundațiilor în 2006, dar l-au perfecționat și modernizat până la forma lansată oficial în data de 12 februarie a.c. Invenția a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) la sfârșitul anului trecut, iar dreptul de producție și comercializare a primului dig mobil de acest gen a fost cumpărat tot de un băimărean, Dumitru Matei, prin firma sa, Ramira SA. El ne-a spus că a considerat invenția de viitor, deoarece anual pagubele produse de inundații se ridică la milioane de euro. Matei ne-a declarat că prima variantă comercială a digului, cu o lungime de 20 km și înălțime de 1 metru, a fost deja lansată în producție pentru că se așteaptă ca primele inundații rezultate din topirea zăpezilor să înceapă deja să ridice probleme autorităților. „Este dezarmant de simplu, dar în România nu s-a gândit nimeni până acum, am rămas tot la sacii de nisip. Un km de dig este montat de 15 oameni în 10 ore, cu două tractoare cu remorci convenționale și un autostivuitor”, ne-a declarat Dumitru Matei.
Digul modular se poate utiliza și pe terenuri accidentate
Băimăreanul spune că a crezut din prima clipă în ideea celor trei și regretă că nu s-a gândit el la asta. A investit până acum 400.000 de euro pentru producerea digului și a oferit Consiliului Județean Maramureș un discount de 30%, numai că șeful administrației maramureșene nu s-a arătat interesat de ofertă și nici nu a venit la lansarea oficială, în data de 12 februarie a.c.. Matei a spus că a trimis mape de prezentare la toate prefecturile, consiliile județene și la sucursalele companiei Apele Române din țară, dar până acum detalii suplimentare a cerut doar Ministerul Catastrofelor din Ungaria.
Potrivit lui Dumitru Matei, inundarea locuințelor și terenurilor agricole poate fi prevenită prin amplasarea de diguri metalice, care se îmbină cu ajutorul unor elemente din cauciuc. De asemenea, digul modular poate fi utilizat la devierea temporară a unor cursuri de apă pentru efectuarea de lucrări. Digul este rezistent la șocuri, are o rigiditate mărită, se montează, demontează și transportă rapid spre zonele în pericol de a fi inundate, nu degradează mediul, are o folosință îndelungată, chiar și de 10 ani dacă este întreținut corespunzător, și poate fi amplasat și pe teren cu denivelări.
După folosire, se spală cu furtunul, se demontează și se duce în alt loc unde este nevoie.
Digul a fost scos la vânzare cu 500.000 de euro/kilometru (suma în care e inclus TVA), dar suma pare mare administrațiilor locale, deși asupra eficienței produsului nu prea au dubii. O soluție mai la îndemână ar fi găsirea modalității legale prin care sistemul să poată fi implementat cu finanțare europeană sau guvernamentală. După ultimele inundații importante, din iulie 2008, numai costurile pentru reconstrucția infrastructurii afectate s-au ridicat la aproape 195 milioane de euro. În urma acestor calamități au fost afectate 193 de case, 200 kilometri de drumuri județene, 846,69 de kilometri de drumuri comunale, 22 de poduri pe drumuri județene și 189 de poduri pe drumuri comunale, 27 de podețe pe drumuri județene și 614 podețe pe drumuri comunale. La nivel național, pagubele după inundațiile din iulie 2008 s-au ridicat la circa 471,4 milioane euro.