Un diamant de peste 500 de carate, descoperit în Africa de Sud



Consorțiul Petra Diamonds a anunțat, ieri, descoperirea unui diamant de peste 500 de carate și de o calitate excepțională, în mina din Cullinan, din Africa de Sud, aceeași mină în care a fost descoperit, în 1905, cel mai mare diamant brut din lume, informează AFP.
„Mina din Cullinan oferă din nou lumii un diamant spectaculos, superb și important”, a declarat într-un comunicat John Dippenaar, directorul general al grupului panafrican Petra Diamonds, cotat la bursa din Londra.
Această piatră prețioasă are 507,55 de carate și a fost descoperită, joi, pe 24 septembrie. Ea cântărește aproximativ 100 de grame și are o culoare și o claritate excepțională.
Diamantul „este considerat ca fiind unul dintre cele mai mari 20 de diamante brute de calitate din lume”, se afirmă în comunicatul oficial al grupului Petra Diamonds. El este supus în aceste zile unei expertize amănunțite pentru determinarea oficială a nuanței și a gradului de claritate.
El a fost descoperit împreună cu un alt diamant de 168 de carate și două pietre prețioase de 58,5 și 53,3 carate.
Mina din Cullinan, inaugurată în 1902, este renumită pentru descoperirea celui mai mare diamant brut din lume, în 1905, care avea peste 3.000 de carate. El a fost tăiat în mai multe bucăți, iar câteva dintre acestea decorează coroana reginei Marii Britanii.
Această mină, amplasată la 40 de kilometri de capitala Pretoria, este totodată singura mină din lume din care se extrag cantități semnificative de diamante albastre, destul de rare, care se disting printr-o fosforescență de lungă durată.
Mina a aparținut până în 2007 grupului De Beers, primul producător mondial de diamante, care a vândut-o pentru aproape 100 de milioane de euro consorțiului Petra Diamonds.



Recomandări

122 de eșantioane mineralogice spectaculoase, descoperite în România, expuse la Muzeul de Științele Naturii Suceava

122 de eșantioane mineralogice spectaculoase, descoperite în România, expuse la Muzeul de Științele Naturii Suceava
122 de eșantioane mineralogice spectaculoase, descoperite în România, expuse la Muzeul de Științele Naturii Suceava