Unul dintre puținele desene realizate de pictorul francez Henri Matisse, reprezentând portretul uneia dintre muzele artistului, Antoinette Arnould, a fost vândut pentru 32.600 de euro în cadrul unei licitații care a avut loc, duminică, în orașul francez Blois, informează AFP.
Acest portret al Antoinettei Arnould, unul dintre cele trei modele pe care pictorul le-a cunoscut în perioada în care a locuit la Nisa, între 1919 și 1920, era estimat de specialiști la un preț cuprins în intervalul 12.000 – 20.000 de euro.
Desenul a fost achiziționat de o galerie de artă din Paris, pentru 32.600 de euro.
Foarte puține desene de Henri Matisse sunt scoase la licitație, iar cel care a fost vândut duminică reprezintă prima operă de artă de acest tip care a fost licitată în Franța, a anunțat comisarul evenimentului, Marie-Edith Pousse-Cornet.
Acest desen în cerneală, având dimensiunile de 37 x 28 centimetri, se afla în podul fostului proprietar, „o familie foarte simplă”, care locuiește în localitatea Sologne, a explicat Marie-Edith Pousse-Cornet. „Îl moștenise de la o mătușă care a lucrat pentru pictor și care a primit desenul în semn de mulțumire pentru serviciile sale”, a explicat comisarul licitației.
În cadrul aceleiași licitații, o miniatură din bronz și argint, reprezentând un templu japonez și având o înălțime de 44 de centimetri, datând din secolul al XIX-lea, a fost cumpărată cu 195.000 de euro de un colecționar britanic.