Un desen de Rembrandt, furat de la un hotel din Los Angeles



Un desen semnat de Rembrandt van Rijn (1606 – 1669), în valoare de 250.000 de dolari, care făcea parte dintr-o expoziție privată organizată la un hotel din Los Angeles, a fost furat sâmbătă seară, informează Reuters.
Desenul în creion și cerneală, intitulat „The judgement”, a dispărut sâmbătă seară de la hotelul Ritz-Carlton Marina del Rey, în timp ce curatorul expoziției a fost „distras” de la munca sa timp de circa 15 minute, a spus Steve Whitmore, purtător de cuvânt al poliției din Los Angeles.
„Credem că au fost implicate mai multe persoane”, a mai spus acesta.
Poliția americană examinează înregistrările camerelor de supraveghere pentru a obține mai multe informații despre acest furt.
Desenul făcea parte dintr-o expoziție săptămânală găzduită la exclusivistul hotel de Linearis Institute, a mai spus Whitmore, care a adăugat că poliția are deja „câteva piste” bune.