Orice femeie își dorește să fie în formă pe parcursul întregii zile. Pentru a se simți frumoase și sigure pe ele, doamnele au nevoie de un deodorant în care să poată avea încredere, indiferent de situație.
Doamnele care fac sport au nevoie de prospețime imediată. Cele cu pielea sensibilă necesită un maxim de delicatețe, iar cele care abia s-au epilat au nevoie de un produs care să prevină iritațiile. Pentru cele care stau mult timp afară este ideal un deodorant cu protecție de lungă durată. Așadar, exigențele unei femei sunt multe, iar alegerea deodorantului potrivit nu este un lucru tocmai ușor. Fiecare doamnă trebuie să țină cont de propriul corp și de stilul de viață atunci când optează pentru un produs împotriva transpirației.
Pentru transpirația excesivă
Transpirația excesivă nu poate fi considerată o chestiune medicală, însă este bine să consultați un medic dermatolog în cazul în care aveți o problemă de acest fel. Pentru a combate excesul de transpirație, folosiți un deodorant care să reducă dimensiunea porilor, fără însă a exagera. Un astfel de produs poate duce la astuparea porilor și la infiltrarea germenilor. O alternativă pentru excesul de sudoare o reprezintă deodorantele ce conțin talc, care au o mare putere absorbantă.
Se știe deja că în cazul doamnelor aflate la menopauză transpirația este o problemă. Încep să transpire fără motiv, chiar dacă temperatura nu este foarte ridicată și nici nu au depus efort. De vină este dezechilibrul hormonal, provocat de înaintarea în vârstă.
Uneori, și situațiile tensionate, cum ar fi momentele de dinaintea unui examen sau interviu, provoacă anumitor persoane o transpirație excesivă. Motivul în acest caz îl reprezintă excesul de adrenalină, un hormon care face să crească nivelul de sudoare. Pentru cei care transpiră din senin, ideale sunt produsele specifice pentru corp, mâini sau picioare, pe bază de clorhidrat de aluminiu, care limitează excesul de transpirație. Acestea absorb rapid transpirația și lasă pielea uscată. În plus, pentru a elimina definitiv astfel de situații neplăcute, trebuie să aveți mare grijă și la alimentație. Trebuie eliminate băuturile alcoolice, sarea și preparatele picante.
Împotriva pătării hainelor
Persoanele care transpiră excesiv au de multe ori probleme cu petele care apar pe hainele închise la culoare. „Sudoarea nu conține numai apă și săruri, ci și substanțele lipide prezente pe piele. Dacă sunt multe, acestea lasă urme”, spune medicul dermatolog Magda Belmontesi. „Ideal pentru persoanele care au probleme cu pătatul hainelor închise la culoare este un deodorant care să reducă transpirația. Unul care să fie delicat, să nu conțină alcool și nici parfum, două substanțe iritante, care pot duce la creșterea cantității de transpirație și, în consecință, la producerea de lipide. În plus, doamnele pot folosi pe sub haine aripioare protectoare din țesut absorbant. Înainte de la le pune în dreptul axilelor, aripioarele trebuie acoperite cu talc”, a mai spus Belmontesi.
Pielea sensibilă
Persoanele cu pielea sensibilă simt arsuri atunci când folosesc anumite deodorante. În cazul în care nu le utilizează, transpiră mai mult, pielea se înroșește și se irită în câteva minute. În ambele cazuri, este vorba despre persoane cu pielea delicată. Pentru acestea, este recomandat un produs hipoalergic fără alcool, însă nu sub formă de stick sau roll-on. Un sfat în plus pentru cei cu pielea delicată este acela de a nu purta haine negre sau albastre. Se spune că hainele închise la culoare pot provoca iritații pe pielea sensibilă.
Pentru doamnele active
Ieșiți din casă dimineața și vă întoarceți seara? Sunteți mereu în mișcare pe parcursul întregii zile și, în plus, folosiți și mijloacele de transport în comun? Obiectivul fiecărei femei este acela de a-și menține prospețimea pentru cel puțin 12 ore pe zi. Persoanele cu o activitate intensă au nevoie de un deodorant cu dublu efect. Pe de o parte hidratant, și pe de altă parte antibacterian, pentru a combate mirosul neplăcut pe care îl poate provoca transpirația. Sunt ideale deodorantele ce conțin farnesol și fenoxietanol, care combat bacteriile responsabile cu mirosurile neplăcute. În plus, puteți ține mereu în geantă un pachet de șervețele deodorante. Nu irită pielea și sunt ideale pentru a vă oferi o reîmprospătare chiar și fără apă.
După depilare
În urma îndepărtării firelor de păr nedorite, pielea rămâne fără primul strat de celule. Din acest motiv, dermatologii sugerează folosirea deodorantului după câteva ore de la depilare. Acesta trebuie să fie unul delicat, pe bază de aloe sau extract de mușețel, care calmează pielea. Puteți, de asemenea, să puneți în zona axilei un șervețel în care ați introdus câteva cuburi de gheață. Astfel, dezinflamați zona și puteți folosi deodorantul fără nici un fel de risc.
În sala de sport
Pentru a evita situațiile stânjenitoare, înainte de a intra în sală, spălați-vă axilele și aplicați un deodorant fluid sau gel. Aplicarea acestuia pe pielea nespălată nu servește la nimic, în schimb, poate provoca iritații.
Transpirația excesivă poate fi controlată și folosind un deodorant natural: decoctul de salvie. Acesta se prepară prin fierberea unui mănunchi de salvie în apă timp de cinci minute și poate fi aplicat fie cu ajutorul unor tampoane din bumbac, fie poate fi pulverizat.
(Click News)
Sfaturi
Un deodorant pentru fiecare



