Fructele de pădure ocupă un loc important în galeria plantelor și fructelor din care se pot prepara ceaiuri și infuzii, fiind ingredientele ideale atât în sezonul cald, cât și în cel rece.
Ceaiurile și infuziile de fructe nu sunt numai gustoase, ci și foarte sănătoase. Natura este foarte generoasă atunci când vine vorba de a oferi materie primă pentru ceaiuri, prin urmare beneficiem de o gamă largă de plante și fructe ideale pentru prepararea acestei licori. Fiecare ingredient conferă ceaiului arome speciale, culoare și gust deosebite, dar nu numai atât, ci și numeroase beneficii pentru sănătate, dacă știm cum să preparăm licoarea în așa fel încât să nu lăsăm plantele și fructele să își piardă din proprietăți.
În ceea ce privește fructele ca materie primă pentru ceaiuri, pentru ele nu există limite stricte, așa cum se întâmplă în cazul plantelor, care au în general principii active asemănătoare cu efectele medicamentelor. Fructele sunt renumite pentru vitaminele pe care le conțin, iar ceaiul sau infuziile de fructe sunt recunoscute ca băuturi extrem de sănătoase.
Dintre toate, fructele de pădure sunt ingrediente perfecte, întrucât ceaiul preparat din acestea este răcoritor în timpul verii și nemaipomenit pentru a vă încălzi în zilele reci de iarnă. În plus, fructele de pădure prezintă avantajul de a crește în sălbăticie, unde nivelul de poluare este mai mic și, potrivit specialiștilor, conțin mai multe vitamine ca alte fructe, întrucât cresc în mediul lor natural, fără intervenție din partea cuiva.
Uscarea fructelor de pădure pentru ceai
Cel mai important lucru pentru ca fructele de pădure să constituie cea mai bună materie primă pentru ceai este ca poamele să fie uscate înainte de folosire, pentru a-și păstra intacte toate vitaminele. Producătorii de ceaiuri sunt dotați cu echipamente speciale de uscare, însă acest proces se poate realiza foarte simplu și eficient și acasă.
Într-o primă etapă, fructele trebuie lăsate să se usuce „liber”. Dacă vreți ca procesul să dureze mai puțin, puneți fructele în cuptor, la temperatura de 35-40 de grade Celsius, timp de trei-patru ore, apoi la temperatura de 60 de grade, până când se usucă de tot. Toți compușii benefici ai fructelor de pădure sunt menținuți, iar poamele sunt pregătite pentru păstrare îndelungată și folosire în cele mai bune condiții. După uscare, fructele trebuie ținute în recipiente etanșe, în locuri ferite de umiditate.
Ce fel de fructe?
În ceea ce privește gustul și aroma ceaiului, nu există limite și totul depinde de gustul consumatorului. Printre varietățile de fructe de pădure ideale pentru prepararea licorii se numără fragii, murele, zmeura, coacăzele, agrișele, cătina și măceșele. Toate acestea conferă ceaiului gusturi și arome aparte și, ca bonus, aduc beneficii pentru sănătate. Dacă nu doriți să faceți o combinație din toate aceste fructe, puteți opta pentru un singur fruct preferat, pe care să îl combinați cu ceai verde sau ceai negru, după preferințe. Cantitățile de fructe uscate și apă fierbinte sunt aceleași ca în cazul preparării ceaiurilor și infuziilor de plante obișnuite.
Ceai sau infuzie?
Fructele de pădure pot fi ingrediente la fel de bune și pentru ceaiul tradițional, și pentru infuzie. În general, „ceaiul tradițional” este băutura preparată „la minut”, după modelul englezesc al pliculețelor. Cum se prepară? Foarte simplu. Puneți pliculețele într-o cană – de preferat una de sticlă sau de plastic, dar care să poată fi închisă etanș, pentru ca ceaiul preparat să reziste mai mult înainte de a fi consumat. Turnați apoi apă fierbinte în recipient și lăsați pliculețele să își răspândească aroma.
Ceaiul nu trebuie lăsat afară mai mult de două ore înainte de a fi pus la frigider sau consumat, pentru a nu începe să fermenteze. Este de preferat să nu preparați o cantitate foarte mare de ceai pe care să o țineți în frigider înainte de a consuma.
De cealaltă parte, infuziile sunt diferite de ceaiul preparat din pliculețe. Obținute din frunze, plante, rădăcini, coajă de copac, flori, semințe sau fructe, infuziile se pregătesc în cantități mici, care urmează a se consuma o singură dată. Ingredientele trebuie lăsate la macerat, apoi infuziile se țin la rece timp de o zi sau două, după care se folosesc – fie se beau ca atare, fie se utilizează ca preparate pentru înfrumusețare și îngrijire corporală, având totodată și beneficii pentru sănătate, mai ales dacă sunt recomandate de un medic pentru tratarea unor afecțiuni diverse.
Secretul ceaiului de fructe de pădure
Pentru prepararea ceaiului de fructe sălbatice există un secret pe care este bine să îl știți. Întrucât fructele sunt deja uscate (vă reamintim că licoarea se prepară numai și numai din fructe uscate), la prepararea ceaiului ele trebuie să se înmoaie, astfel încât toate vitaminele și întreaga aromă să se poată dizolva în apă. De aceea, fructele trebuie lăsate în apă rece, acoperite și ținute așa peste noapte. Dimineața, fierbeți timp de 10 minute apa în care au stat fructele. După alte 10 minute, timp în care băutura se răcește puțin, ceaiul poate fi strecurat și servit. Această metodă de preparare reprezintă o combinație între metoda macerării la rece și infuzie.
Mai există și o altă modalitate de preparare a ceaiului de fructe de pădure, care este recomandată în cazul ceaiului de măceșe. Fructele se fierb la foc mic timp de 30 de minute (ibricul sau recipientul trebuie să fie acoperit), apoi se lasă la răcit și la macerat timp îndelungat, chiar și câteva ore. După ce s-au înmuiat puțin, fructele trebuie zdrobite cu ajutorul unei furculițe. Astfel, ceaiul de fructe pe care îl veți obține va avea o culoare mai închisă și un plus de savoare, iar toate vitaminele și substanțele nutritive se vor dizolva mai bine în apă.
