Un decalog pentru cei ce se spovedesc

Am publicat, la un moment dat – și se află pe internet – un text intitulat „Decalogul duhovnicului”. Am sperat ca, într-un articol sintetic, să pot da o mână de ajutor mai ales preoților tineri, care au primit de puțin timp hirotesia duhovniciei. Dar nu numai preoții deprind, cu har de Sus, meșteșugul duhovniciei, ci și credincioșii sunt chemați a învăța cum anume să se raporteze la Taina Spovedaniei. De aceea, una dintre ucenice, pe nume Mădălina, mi-a propus un ghid tot în zece puncte, menit să vină în sprijinul celor ce ajung la scaunul de spovedanie. Iată cum sună sfaturile unei persoane care s-a spovedit, în anumite perioade, chiar și săptămânal:
1) Rugați-vă, înainte de spovedanie, pentru adunarea minții și aducerea aminte a tuturor păcatelor. 2) Aveți în gând că păcatul este moarte, iar Hristos este Viața. 3) Aveți conștiința neputinței de a nu păcătui („nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc”, cum zice Sfântul Apostol Pavel – Romani, 7, 19), iar în inimă dorință de îndreptare. 4)Spuneți-vă păcatele proprii, nu pe ale altora. 5) Spuneți-vă păcatele cu onestitate și curaj, nu vă ascundeți. 6) Vorbiți cât mai puțin, fiți conciși, clari și la obiect. Amintiți-vă că mai sunt și alții care așteaptă să se spovedească. 7) Dați explicații numai dacă duhovnicul le cere, nu intrați în detalii fără rost. 8) Nu împovărați pe părintele duhovnic cu rolurile de psiholog, tată și altele; el este doar cel care ne ghidează către Domnul Iisus Hristos, singurul Om Care, fiind și Dumnezeu, ne poate împlini toate nevoile și vindeca toate rănile. 9) După ce ați spus toate păcatele, fiți atenți la sfatul duhovnicului, prin gura căruia vorbește Dumnezeu; nu îl întrerupeți și nu vă gândiți în altă parte. 10) Nu uitați că spovedania este o Taină și nu dezvăluiți nimănui cuvântul de la Dumnezeu primit (așa cum nici duhovnicul nu se cuvine să dezvăluie ceva). Nici măcar celor apropiați să nu le destăinuiți sfaturile primite, ca nu cumva vrăjmașul să le afle (cele ce se vorbesc la spovedanie diavolul nu le poate auzi).
Cu siguranță, se mai pot adăuga și alte îndemnuri de folos pe tema aceasta. Dar de am încerca să le punem în aplicare pe cele zece de mai sus, am putea avea, cu adevărat, încredințarea că ne-am străduit a ne spovedi curat.
Apropo de rolul de tată, psiholog (chiar de soț!) pe care unii/ unele îl proiectează asupra duhovnicului… Sigur că un duhovnic, pentru a fi consacrat ca atare, trebuie să aibă capacitatea de a relaționa părintește, chiar de a avea „inimă de mamă”, cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul. El trebuie să fie un bun cunoscător al psihologiei omului de azi, să ofere îndrumare în toate cele ce țin strict de viața duhovnicească, dar și în alte aspecte care au legătură cu viața credinciosului. Dar el nu poate fi în locul soțului care nu ne iubește, nu poate înlocui prietenul care ne-a trădat, nu ia locul tatălui care ne-a lipsit în copilărie. Dacă ne raportăm așa la duhovnic, nu numai că ne păgubim sufletește și cultivăm un mod nesănătos de a interacționa cu el, dar îl și ispitim și îl împovărăm. Duhovnicul este ghidul nostru către Domnul. Este, dacă vreți, interfața noastră cu Dumnezeu, pe care ne străduim să-L cunoaștem și de Care ne apropiem inclusiv prin ucenicie (fără a neglija, evident, relația personală cu El, în taina rugăciunii, mai ales). Dacă un ucenic se atașează de duhovnic mai mult decât de Hristos, înseamnă că fie duhovnicul s-a pus pe sine în relație mai mult decât L-a pus pe Domnul, fie ucenicul nu poate încă a se lipi de Dumnezeu, ci caută doar o relație pur umană, fie se întâmplă ambele (în proporții variabile).
O altă precizare importantă, cred, e că psihologia nu intră în conflict cu duhovnicia – atâta vreme cât își respectă locul firesc. Eu văd adesea efectele benefice asupra celor care, atunci când este nevoie, urmează o formă de terapie, convențională sau nu. Dar nici psihologul, nici psihiatrul și nici un fel de terapeut nu aduce vindecarea, ci doar tratează pe măsura competenței sale. Adevăratul Vindecător este doar Mântuitorul Hristos, iar cu El ne întâlnim și Îl primim spre tămăduire, deplin și real, în Sfintele Taine.
(Pr. Constantin Sturzu)