Pe măsură ce relația dumneavoastră amoroasă avansează, plăcerile nopții în doi se pot evapora. Apropierea de la început, propice mângâierilor, îmbrățișărilor, confidențelor și cuvintelor de dragoste, poate deveni deranjantă. Pentru unele femei, împărțirea patului cu partenerul de viață nu este metoda pentru a cădea în brațele zeului Morfeu. Așadar, ar putea fi riscant pentru cuplu ca unul dintre cei doi să prefere să doarmă cu spatele la partener sau chiar în altă cameră, doar pentru simplul motiv că așa doarme mai bine?
Situație marginală
Printre reproșurile pe care o femeie i le aduce soțului sau iubitului, când vine vorba de dormit împreună, cel mai des întâlnite sunt că el sforăie prea tare, o trage de păr din greșeală în somn, se foiește, o strânge prea rău în brațe… Atâtea detalii care, dincolo de faptul că îți pot alunga somnul și te fac să te trezești dimineața mai obosit decât te-ai culcat, pot duce chiar la ruinarea relației. Din acest motiv, unele cupluri aleg să doarmă în camere separate.
Aceasta este o situație departe de a fi marginală, constată Joelle Mignot, psiholog, sexolog, hipnoterapeut și redactor-șef la revista franceză Sexualites Humaines: „Odată cu înaintarea în vârstă, multe cupluri ajung să doarmă separat pentru că au mai mare nevoie de spațiul personal”.
Această nevoie de a fi singur, de a avea un spațiu pentru sine, nu este totuși anodină. Părăsirea patului conjugal înseamnă părăsirea acestui loc sacru, specific cuplului îndrăgostit. „Patul conjugal este spațiul viselor, spațiul inconștientului, spațiul în care corpurile se ating, se simt. Doar un cuplu îndrăgostit are acest spațiu comun de somn”, explică Mignot.
De ce singur?
Cuplurile care trăiesc împreună de mai mulți ani pot decide de comun acord să doarmă separat din respect pentru celălalt dacă unul dintre ei sforăie, de exemplu. Potrivit studiilor efectuate de psihologii americani, peste 23 la sută din cuplurile care dorm separat o fac din cauza sforăitului.
O altă situație în care soții aleg să doarmă separat este atunci când în viața de cuplu apare un copil mic. Este cunoscut faptul că unii bebeluși nu au somn noaptea, ori au colici, ori le mai iese vreun dințișor. În acest caz, mama este cea care alege să se mute în camera copilului, pentru a-i fi mai aproape și a-i alina „durerile” sau chiar mută pătuțul copilului în camera cuplului.
Un alt motiv pentru care partenerii dorm în camere diferite este pentru că au obiceiuri distincte: de exemplu, unul se trezește foarte devreme, celălalt se trezește mai târziu. Dacă merg la serviciu la ore diferite, în general soții mai devreme, atunci ei preferă să nu-și trezească partenerele cu noaptea-n cap, lăsându-le să mai profite de câteva minute sau chiar ore de somn în plus. În astfel de cazuri, fiecare se retrage în liniștea din propriul dormitor, iar cuplul nu are decât de câștigat.
Fuga de apropiere
Pe de altă parte, când cei doi parteneri de viață dorm în același pat, însă fiecare în colțul lui, asta poate însemna o îndepărtare a cuplului, o lipsă de dragoste sau chiar fuga de a avea relații sexuale.
Când nu mai vor să doarmă cu partenerul pentru că nu mai suportă prezența acestuia sau vor să evite orice contact carnal este deja un mare semn de întrebare. În acest caz, este simplu de preconizat că un astfel de cuplu ar putea ajunge la separare. În plus, dacă decizia este impusă de partener, cel mai bine ar fi să se comunice cu acesta în legătură cu motivele reale ale îndepărtării, pentru a se evita un final nefericit.