Doi americani au participat, fără a fi invitați, la dineul oficial organizat, marți seara, la Casa Albă, trecând de filtrele de securitate pentru a fi alături de personalități ca vicepreședintele Joe Biden sau șeful personalului Casei Albe, relatează Washington Post, în ediția electronică de joi.
Tareq and Michaele Salahi – care aspiră să devină vedete de televiziune – au sosit la Casa Albă și apoi și-au postat pe Facebook fotografii realizate împreună cu personalitățile prezente la reuniunea de elită.
„Suntem onorați să participăm la dineul oficial de la Casa Albă în onoarea Indiei cu președintele Obama și Prima Doamnă!”, a scris unul dintre ei pe pagina comună de pe Facebook. Dar un oficial al Casei Albe a declarat că cei doi nu au fost invitați la dineu, nu se aflau pe lista oficială de oaspeți și nu au stat niciodată la masa aranjată în cortul instalat pe Peluza de Sud.
Deși Casa Albă nu a oferit nicio explicație, se pare că este pentru prima dată în istoria modernă când cineva reușește să participe neinvitat la un dineu oficial organizat la Casa Albă. Oaspeții neinvitați s-au aflat în aceeași încăpere cu președintele Barack Obama, prima doamnă, Michelle Obama, și premierul indian, Manmohan Singh, deși nu se știe dacă ei s-au întâlnit cu cei trei.
„Oricine intră la Casa Albă trece prin magnetometre și alte niveluri de scanare”, a declarat Ed Donovan, un purtător de cuvânt al Secret Service. „La fel au stat lucrurile și în cazul dineului oficial de aseară (marți – n.red.). Nimeni nu s-a aflat în fața vreunui risc sau vreunei amenințări”.
Donovan a explicat că ancheta internă preliminară derulată miercuri a identificat „un punct de control al Secret Service care nu a respectat procedura corectă pentru a se asigura că cele două persoane sunt pe lista invitaților”. Potrivit unui oficial din cadrul administrației, Casa Albă va realiza propria anchetă.