În ultima perioadă polițiștii de frontieră suceveni s-au confruntat cu mai multe cazuri de trecere neintenționată a frontierei de stat, cazuri care au fost determinate, în cea mai mare parte, de situații comice. Dacă în urmă cu câteva luni un ucrainean care a “cinstit” mai multe “tării” la un vecin a ajuns, după ce s-a rătăcit, în România, sau o femeie din țara vecină care ieșise cu vacile la păscut lângă frontieră a “cules” vacile de pe teritoriul nostru, de această dată, mai exact duminică 2 iulie, un tânăr din Igiești – Ucraina, care plecase la cules fragi lângă graniță, a fost depistat în apropierea localității Vicovu de Sus. Duminică seară, în timp ce se afla în misiune de patrulare, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră Vicov a observat în apropierea graniței o persoană suspectă, a cărei prezență nu se justifica în acel loc. În momentul când polițiștii de frontieră au solicitat documentele de identitate ale bărbatului, au avut marea surpriză să afle că “suspectul” era cetățeanul ucrainean Vitalie F., în vârstă de 16 de ani, din comuna Igiești, raionul Storojineț, regiunea Cernăuți. Tânărul, care plecase în urmă cu câteva ore la cules fragi în pădurea situată aproape de frontiera ucraineano-română, se rătăcise și trecuse neintenționat granița dintre cele două state. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava, comisar Ilie Poroch-Serițan, a afirmat că “cetățeanul ucrainean este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca în cursul zilei de astăzi (n.r. ieri) să fie predat autorităților din Ucraina”.





