Există, dincolo de sinistrații știuți, priviți cu compasiune sau cu indiferență și de politicieni, dar și de oamenii de fiecare zi, o neștiută mulțime de sinistrați, adolescenții. Pe stradă, prin licee, prin parcuri, prin biblioteci, prin baruri, prin discoteci, adolescenții par a fi doar niște tineri fericiți, deși nițel superficiali, și care își așteaptă, cu nerăbdare și cu o boare de neliniște, viitorul. Din nefericire, ei sunt deja niște tragici sinistrați, dar care se arată ca atare doar într-un ungher al realității lor, undeva, sub nivelul solului sucevean, într-un club de noapte oarecare. Acolo, în colțul lor de realitate, adolescenții sunt triști și îngrijorați, în ciuda bravurii cu care se prefac a petrece, iar unul dintre ei ni se adresează, în numele celorlalți, neiertător: „Voi m-ați transformat într-un criminal în serie, / Care își ucide numai visele!”. Și nu-i auzim, nu putem și nici nu vrem să-i auzim.
E tragic să vezi, să simți visele adolescenților ucise unul câte unul. Stau, în realitatea lor, pe buza prăpastiei realității românești, fără să le pese că diluviile ultimelor zile au ras de pe fața pământului cartiere și sate, fără să se entuziasmeze în fața petrecerilor grotești de la Rădăuți, pe care le-a zămislit, primul în județ, peste leșul unor remarcabile festivaluri culturale, humoreanul Marius Ursaciuc, și el pregătit pentru un alt dezmăț public cu bere, mititei și manele folclorice. Adolescenților nu le pasă nici „de ce tace Băsescu”, nici dacă se aruncă în premierul Boc cu roșii și cu ouă crude, nici dacă se retrag sau nu apele, ei deja zac pe leșul copilăriei lor, fără a putea lăstări speranțe, cu care să înfrunte, în curând, cumplita realitate românească. Adolescenților nu le pasă nici de evenimentele culturale cu care ne amăgim noi, îmbătrâniții acestei societăți românești dezgustătoare, în care nu mai există nimic sfânt, în care ne comportăm ca lupii, fiecare îmbrâncind pe celălalt cu adevărul său vremelnic, cu orgoliul, cu poziția, cu banii, cu averea, cu titlurile, cu nimicnicia sa, iar noi nici nu băgăm de seamă că adolescenții, acești tragici sinistrați ai contemporaneității, au o altă cultură, pe care o cultivă, fără sprijin, prin tainițele realității lor, cultura Underground, cea în care excelează, la nivel de reprezentativitate, muzica rock, muzica protestului trăit până la înstrăinare de sine. Suceava are o puzderie de trupe rock, unele deja afirmate în restul țării, altele în curs de afirmare, dar toate sunt ignorate de o suficiență culturnică prin care se exprimă, de fapt, incapacitatea tuturor de a înțelege și de a pregăti, în plan social, profesional și cultural, viitorul copiilor noștri, aflați, deja, la vârsta adolescenței.
Noi avem problemele noastre: ni se taie salariile, ni se fură locurile de muncă, ni se blochează accesul la medicamente, ca să murim cu zile, suntem jefuiți prin taxe directe și indirecte, prin impozite și prin șpăgi. Noi avem, de fapt, consecințele noastre, pentru că o astfel de societate am durat noi, sinistrații benevoli ai Europei contemporane. Dar ei, adolescenții, de ce să devină victimele nevredniciei noastre? Cum să se salveze, cine să-i mai salveze?
Suceava nu are timp de sinistrații ei de durată, generațiile de adolescenți. România nu are timp de sinistrații ei de durată, generațiile de adolescenți. Împotriva urâciunii realităților românești ne protejăm, mințindu-ne, cu fastuoasele zile ale unor târguri fără istorie, petrecute delirant și într-o complicitate generală precum în iarmaroacele de odinioară, în care măcar se realizau niște schimburi comerciale și culturale, dincolo de perdeaua petrecăreață a vremelniciilor. Împotriva urâciunii realităților românești ne amăgim cu afișări de ură sau de înțelegere față de conducătorii pe care îi merităm, președintele Băsescu și premierul Boc făcându-ne magnifica cinste de a ne vizita, pentru a exprima, prin ridicări din umeri, compasiune față de sinistrații puhoaielor cerești, nu și față de cei tragici, adolescenții. Împotriva urâciunii realităților românești ridicăm, aparent bășcălios, vorbe de duh, umorul românilor fiind expresia definitivă a spiritului nostru mioritic: Iată că, acu-acuși, / Într-un ceas de nenoroc, / Pe la tot mai multe uși / Vine criza: Boc! Boc! Boc!
Dar dincolo de acestea, nu auziți, cumva, cum, din subsolurile Sucevei, un adolescent ne acuză neiertător: „Voi m-ați transformat într-un criminal în serie, / Care își ucide numai visele!”?
