Cătălin Ifrim, tânărul în vârstă de 28 de ani, din municipiul Vatra Dornei, condamnat la 30 de ani de închisoare după ce, la începutul verii anului 2000, a omorât doi bătrâni din localitate, soț și soție, a câștigat locul II la Festivalul național de creație literară „Poezie de Pușcărie”, a cărui fază finală s-a desfășurat, în urmă cu două zile, la Penitenciarul Rahova.
Juriul, alcătuit din membri ai Asociației Scriitorilor din București, a avut de ales dintre sute de poezii trimise de 99 de deținuți din 26 de penitenciare.
Cătălin Ifrim și-a descoperit vocația de a scrie poezii în spatele gratiilor.
„La început mă jucam cu cuvintele, le potriveam… Acum am impresia că nu pot să trăiesc fără să scriu ceva…”, mărturisește deținutul, care în 2000 a fost găsit vinovat de uciderea a doi pensionari.
Avea 19 ani când a fost încarcerat în Penitenciarul de maximă siguranță Botoșani și de atunci a lansat trei volume de poezii.
„Am venit să furăm și, de la o simplă infracțiune de furt, s-a transformat într-o groaznică crimă. M-am hotărât cu un prieten să intru în casa a doi cetățeni străini, să sustragem bunuri… știam că nu sunt acasă. Am fost surprinși în timp ce cotrobăiam prin imobil și acolo s-a întâmplat totul, în câteva secunde. Cam o parte din viața mea a rămas acolo. Nu știam că pot ajunge atât de departe, nici acum nu realizez exact ce a fost în mintea mea”, mărturisea cu lacrimi în ochi tânărul.
Închis la Botoșani, Cătălin a rămas și fără familie.
Părinții îl renegaseră tocmai atunci când avea cea mai mare nevoie de ei. Scrisorile trimise acasă rămâneau fără răspuns. Ani la rând, nimeni nu l-a vizitat. Așa a ajuns ca singurii săi prieteni să fie personajele cărților din biblioteca penitenciarului.
Pe lângă faptul că scrie poezii, Cătălin face parte din trupa de teatru a penitenciarului și scrie la revista unității de detenție.
De talentul lui Cătălin se bucură și colegii săi de celulă care, atunci când vor să le trimită iubitelor, soțiilor, câte o poezie de amor, apelează la tânărul dornean.
Poate am scris… și poate nu-s sătul/
Dar sunt afazic, lapidar și lent/
Fără să vreau și sigur prea credul/
Mă las în voia sorții, repetent…!“
(…)
Introspecție: „Sunt ostenit de mine și, mai cu seamă, de ceasul-acvilă ce-acoperă tot cerul cu zboruri / Atras de mirajul unei priviri fără nume – la capătul căreia, zeul destinului meu macină zodiile / Aștept, a-nu-știu-câta-oară, să mi spună dacă să rămân, ori dacă să zbor spre aștri”.
(…)
„Eu sunt acea parte din tine, cititorule, despre care nu ai fost niciodată tentat să vorbești. Eu sunt acea ființă care se împleticește la marginile idealurilor. Eu sunt prezența invizibilă a indiferenței tale. Eu sunt fratele tău, Cain. De unde vin? Încotro mă îndrept?
Cătălin Ifrim
