Un cretin în plus

Cu siguranță că ați văzut în „Gazeta sporturilor” de alaltăieri sau la televiziune imaginea năucitoare cu domnul fotbalist Alibec fumând în vestiar, în timp ce Iordănescu îl trimisese pe unul din secunzi să-l scoată la încălzire pentru a-l introduce pe teren în meciul cu Franța. Scena poate fi analizată în diverse registre, începând cu dependența de nicotină. Ca fumător de categorie grea, pot să vă spun că nu mi-a venit niciodată să aprind țigara în timpul orelor de curs de la liceu, cum nu mi-a venit nici în timpul celor 2 sau 3 meciuri de fotbal pe care le mai joc în fiecare an. Și fumez de vreo 45 de ani! Dacă alegem o altă direcție, cei mai bătrâni ni-l amintim pe Johan Cruyff fumând chiar pe banca de rezerve a legendarei Ajax, imediat după ce fusese înlocuit de antrenorul Covaci, care însă explicase lumii întregi că Johan are voie să facă absolut ce vrea el, inclusiv să fumeze oricând și oriunde. La vremea aia deținea „Balonul de Aur”, pe care l-a câștigat de 3 ori, și două Cupe ale Campionilor Europeni. Ce deține domnul Alibec? În afară de tatuajele alea de pârnăiaș, zic. În plus, la data aia, fumatul nu era interzis cu desăvârșire, așa cum e astăzi cam peste tot în lume. S-ar mai putea vorbi și despre atitudine, în sensul că în domnul Alibec poate că zace vreun nonconformist, vreun revoltat. Nu cred că e cazul. Mai degrabă este o atitudine de, cum se zice în popor, puțoi. Varianta mai elevată ar fi frustrat. Deși, așa cum percep eu chestia asta, cel mai potrivit și mai relevant ar fi, pur și simplu, cretin. Situație în care tind să-mi revizuiesc și poziția față de Nea Tata Puiu în relația cu individul: dacă Puiu l-a „citit” mai bine decât noi și a încercat diverse variante de bun-simț pentru a se debarasa de el? Că e gras, că e fracturat la oscioare, că e… Când, de fapt, voia doar să ne dea de înțeles că cu cretinii e imposibil de lucrat.