Un creștin nu trebuie să se gândească prea mult la o existență plină de succese

„Studenții cu speranțe mari își stabilesc obiective înalte și lucrează din greu să le atingă. Când compari studenți de nivel intelectual echivalent, ceea ce îi desparte este încrederea în sine și speranța”. Aceste cuvinte aparțin unuia dintre cei mai importanți cercetători ai psihologiei moderne: Daniel Goleman. Într-o afirmație scurtă și coerentă el descifrează două dintre marile secrete ale reușitelor în viață: atitudinea și motivația. Sunt suficiente însă acestea pentru a ne garanta succesul?
Un creștin nu trebuie să se gândească prea mult la o existență plină de succese. Multitudinea reușitelor îi poate aduce patima trufiei, iar aceasta, la rândul ei, îl poate determina să facă numeroase excese pentru a-și atinge scopurile. Totodată, însă, un creștin trebuie să fie profesionist la locul de muncă, să nu se lase dominat de trândăvie sau clevetire. Balanța între cele două este întreținută de rugăciune și paza poruncilor mântuitoare. Ce rol îi putem acorda încrederii în sine și speranței oarbe în direcția îndeplinirii sarcinilor de lucru ale unui creștin, asta nu putem spune cu exactitate.
„Oamenii trebuie să se roage pentru miracole, dar să și lucreze pentru rezultate”
Sunt două extreme care ne atrag în viață: încrederea amăgitoare în Dumnezeu și încrederea doar în noi înșine. Ne încredem amăgitor în Dumnezeu atunci când ne dorim ca El să ne îndeplinească dorințele propriilor noastre patimi, dar și atunci când nu mai lucrăm nimic și așteptăm să ne vină totul. Fericitul Augustin spunea: „Oamenii trebuie să se roage pentru miracole, dar să și lucreze pentru rezultate”. De asemenea, este foarte instructiv și răspunsul dat de un preot la acuzația unei mame că nu a citit un acatist și fiul acesteia nu a reușit la un examen: „Eu am citit, el n-a citit”.
Pentru un creștin, este esențial să își cunoască limitele și propriile puteri cu care Dumnezeu l-a înzestrat. Simpla rugăciune înainte de un examen nu te va ajuta să înveți materia, dacă nu o citești.
Cealaltă extremă constă în rătăcirea actuală privind reușitele doar prin forțe proprii. Dacă zâmbim des, citim două-trei cărți și credem că suntem inteligenți, automat vom avea succes. Este doar o amăgire de fațadă. Încrederea în sine fără supunerea în fața voii lui Dumnezeu este trufie oarbă. Nădejdea unui creștin nu poate fi doar în lucrul mâinilor sale. Fără binecuvântarea divină, totul se prăbușește: „Fără de Mine nu puteți să faceți nimic”. Mustrarea este cât se poate de directă și clară.
Bineînțeles că există anumite nuanțe. Oamenii care își doresc mai mult reușesc mai mult în viață. Lucrul acesta este ilustrat cât se poate de bine de pilda talanților. Acolo ni se spune că toate cele trei slugi au primit talanți, dar doar două s-au pus pe treabă și i-au înmulțit. Fără hărnicie nu se poate obține nimic. Totodată, trebuie să existe o limită și aici, altfel dorințele peste puterea de îndeplinire fizică duc la anxietate și stres continuu. Psihologul Mihaly Csikszentmihalyi a demonstrat că oamenii trebuie să dispună de un echilibru în achitarea de sarcini. Dacă li se cer sarcini inferioare puterii de lucru, devin leneși, iar dacă acestea sunt peste puterea de lucru, devin stresați. Și, cum „tot ce este făcut cu măsură este frumos”, după cuvântul Sfântului Isaac Sirul, recomandarea psihologului este cât se poate de corectă și normală.
În concluzie, putem afirma că doar încrederea în sine nu ne poate aduce rezultate lipsite de pericol. Lipsa de dreaptă socoteală și dorințele imposibil de îndeplinit ne aduc doar trufie și stres. Calea echilibrului rămâne cea enunțată de Fericitul Augustin: „Trebuie să ne rugăm pentru miracole și să lucrăm pentru rezultate”.
Doar astfel vom putea să devenim mai buni și să fim plăcuți lui Dumnezeu în tot ceea ce facem.
Pildă din viața Sfântului Antonie
Cât despre cei care consideră că doar rugăciunea le poate aduce totul, le oferim o pildă din viața Sfântului Antonie, aflată chiar la începutul Patericului: „Sfântul avva Antonie, șezând odată în pustie, a venit în lenevie și în multă întunecare de gânduri și zicea către Dumnezeu: Doamne, voi să mă mântuiesc și nu mă lasă gândurile. Ce voi face în scârba mea? Cum mă voi mântui?
Și, sculându-se puțin, a ieșit afară și a văzut odată pe cineva ca pe sine șezând și împletind o funie, apoi sculându-se de la lucru și rugându-se, și iarăși șezând și împletind funia; apoi iarăși sculându-se la rugăciune. Acesta era îngerul Domnului, trimis spre îndreptarea și întărirea lui Antonie. Și a auzit pe înger zicând: așa fă și te mântuiește. Iar el auzind aceasta, a luat multă bucurie și îndrăzneală și făcând așa se mântuia”.
(Adrian AGACHI, sursa: www.ziarullumina.ro)