Un coșmar numit gumă de mestecat

O să râdeți în mod sigur de mine, dar știți de ce prefer să-mi fac cumpărăturile la magazine precum „Kaufland” sau „Plus”? N-o să ghiciți. Motivul e unul singur: în aceste prăvălii, la casă când plătesc marfa, mi se dă restul, până la ultimul ban, în monede, nu în gumițe de mestecat, în caramele ori în bombonele cu arome de căpșune și cireșe. Altfel, în celelalte magazine din țara românească, guma de mestecat sau bombonica au căpătat statutul unei adevărate valute forte, surclasând de multe ori moneda oficială. Iar vânzătorii ți-o impun cu o mare nonșalanță, nemaiostenindu-se să-ți întindă restul în clinchet de monede, când e vorba despre sume mai mititele.
Am acasă munți de caramele, de bomboane și de gume de mestecat. Oricât m-aș strădui, nu beneficiez de suficient timp și de suficient suc gastric pentru a le mesteca și a le mistui printr-o asiduă activitate digestivă. Și-n plus, atât de mult s-au scumpit onorariile stomatologilor, încât nu m-aș hazarda. Ce să fac cu ele? Să le arunc la gunoi, parcă simt că e păcat. Noaptea, visez că Banca Națională anunță cursurile de schimb ale principalelor valute, raportate atât la leu cât și la gumă de mestecat și caramea.
Într-o altă noapte, am avut un alt vis de importanță națională. Se făcea că, în sfârșit, România a obținut retrocedarea tezaurului național aflat la rusnaci. Dar, surpriză, în locul comorii efective, rușii au restituit contravaloarea ei, socotită în caramele, bombonele și gumițe de mestecat.