Foc

Un coș de fum necurățat a provocat un incendiu la o bucătărie de vară



Bucătăria de vară a unei locuințe din satul Dolheștii Mici a fost mistuită de flăcări în seara zilei de vineri, 23 martie. Flăcările care se vedeau prin acoperiș au fost observate de o vecină care l-a anunțat pe proprietar, iar mai departe au fost alarmați prin serviciul unic de urgență 112 pompierii militari. Incendiul a fost lichidat într-un timp destul de scurt, dar și așa bucătăria de vară a fost distrusă. Pagubele se ridică la aproximativ 5.000 de lei, iar pompierii au anunțat drept cauză a incendiului „o scânteie la o sobă cu acumulare de căldură, primul material aprins coș de fum necurățat de funingine”.
Din discuțiile purtate cu proprietarul s-a stabilit că acesta locuiește în municipiul Suceava, iar pe la locuința rămasă moștenire de la părinți în satul Dolheștii Mici trecea doar ocazional. Vineri, a ajuns în sat după-amiază, iar în jurul orei 15.30 a făcut focul în sobă pentru a se încălzi, dar din cauza faptului că nu a curățat coșul de fum lucrurile au luat o turnură total nedorită.
Din fericire, în urma incendiului nu s-au înregistrat victime omenești.



Recomandări