Fălticeni

Un coș de fum defect i-a pus pe pompieri la treabă



Pompierii din cadrul Detașamentului pentru Situații de Urgență din Fălticeni au intervenit marți după-amiază cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs la o locuință din municipiu. Ajunși în foarte scurt timp la fața locului, mai precis pe strada Plutonier Iacob, pompierii au reușit să localizeze și să stingă focul, evitând astfel producerea unor pagube prea însemnate. Conform datelor furnizate de aceștia, flăcările au distrus doar câțiva metri pătrați de acoperiș, iar cauza producerii incendiului a fost un coș de fum defect.