Impact

Un copil și un bunic, accidentați în timp de traversau regulamentar pe trecerea de pietoni



Un copil și un bunic, accidentați în timp de traversau regulamentar pe trecerea de pietoni
Un copil și un bunic, accidentați în timp de traversau regulamentar pe trecerea de pietoni

Doi pietoni au căzut victime unor șoferi neatenți. Este vorba de două accidente care s-au produs pe treceri de pietoni semnalizate corespunzător.
Unul dintre evenimente s-a produs miercuri, în jurul orei 13.30, pe trecerea de pietoni de la Grup Școlar, din municipiul Suceava.
Un minor în vârstă de 6 ani s-a angajat în traversarea străzii, dar un șofer în vârstă de 26 de ani, care conducea un autoturism marca VW Sharan, nu a fost atent și l-a lovit.
Copilul a fost preluat de o ambulanță care l-a transportat la Spitalul Clinic de Urgență Suceava, unde a fost diagnosticat cu „contuzie cot drept și escoriații”.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea zero, dar chiar și așa i s-au recoltat probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Un al doilea accident pe o trecere de pietoni s-a înregistrat la Rădăuți, pe strada Putnei.
Un bărbat în vârstă de 74 de ani s-a angajat în traversarea străzii, unde a fost lovit de un autoturism marca VW, la volanul căruia se afla o persoană în vârstă de 69 de ani, din Rădăuți.
O ambulanță l-a preluat pe rănit și l-a transportat la spitalul din Rădăuți, unde i s-a stabilit diagnosticul „contuzie umăr stâng”.
Și în acest caz șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice.



Recomandări

Ofensivă a Poliției Suceava față de șoferii băuți și fără permise. Rețineri una după alta și două mandate de arestare pentru 30 de zile

Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa
Sucevean arestat după șapte încălcări ale ordinului care îi interzicea orice contact cu soția sa

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie