Multe femei care nu mai sunt fericite în căsnicie cred că un copil le-ar putea salva mariajul. Să fie oare aceasta cea mai bună soluție?
Un fenomen destul de greu de înțeles își face apariția în viața unui cuplu atunci când căsnicia începe să întâmpine obstacole, indiferent de natura acestora. Este vorba de părerea sau mai degrabă speranța femeii că mariajul va fi nu doar salvat, ci de-a dreptul îmbunătățit de venirea pe lume a unui copil. Sunt foarte des întâlnite aceste cazuri când doamnele recurg la această soluție în încercarea de a salva ce mai poate fi salvat. Nu ar fi nici o problemă dacă lucrurile s-ar putea rezolva astfel, însă de cele mai multe ori căsnicia nu se repară așa, lucrurile chiar se complică și se înrăutățesc, iar în final au de suferit nu două, ci trei persoane.
Psihologii și terapeuții de cuplu susțin la unison că un copil nu este o soluție pentru salvarea mariajului, pentru că nu lipsa unui al treilea membru al familiei este problema. Potrivit experților, în astfel de situații, abordarea ideală (și de multe ori eficientă) este restabilirea legăturii emoționale cu partenerul. De aceea, în această direcție trebuie îndreptată atenția celui care își dorește o schimbare în bine. Există multe modalități de a reaprinde flacăra pasiunii și iubirii, care trebuie descoperite și cultivate de ambii parteneri în egală măsură – în definitiv, o relație se repară „în doi”, la fel cum a fost creată.
Cazuri și cazuri
În ceea ce privește dilema referitoare la salvarea căsniciei prin conceperea unui copil, situațiile și rezolvările diferă de la un cuplu la altul. De exemplu, poate fi vorba despre scenariul în care ea își dorește copii, dar el nu vrea sau nu este pregătit să devină părinte. Prima idee care i-ar putea veni femeii ar fi să își „păcălească” soțul și să îl pună în fața faptului împlinit. O astfel de soluție însă nu este cea mai bună, pentru că ar putea trăda o oarecare lipsă de integritate, iar mai târziu ar putea să „bântuie” persoana care a recurs la acest șantaj sentimental. Numai că, de cele mai multe ori, chiar dacă lucrurile par să se îndrepte, căsnicia este salvată doar temporar. Dacă adevărata cauză a problemelor în cuplu nu este rezolvată, bărbatul „păcălit” nu va mai sta prea mult prin preajmă.
Mai există și situații în care femeile se gândesc să își salveze căsnicia aducând pe lume un copil pentru simplul fapt că simt că ele nu sunt importante. În cazul unora dintre aceste femei, soțul nu le mai acordă atenția pe care și-o doresc. În schimb, la altele, care sunt deja mame, acest sentiment apare pe măsură ce copilul crește și nu mai are atâta nevoie de ea. Un copil sau încă un copil ar putea fi un motiv pentru ca o femeie să se simtă măcar utilă, dacă nu importantă, dar nu îi va salva căsnicia, dacă relația scârțâie.
Dorința de a avea copii apare uneori și din cauza ceasului biologic al femeilor, care începe să își spună cuvântul. Este un fenomen destul de des întâlnit, însă doamnele care se confruntă cu această situație trebuie să se gândească dacă vor un copil pentru a se simți împlinite sau dacă există și „alte motivații”, ca de exemplu să își păstreze partenerul.
Analizați-vă relația
Înainte de a decide să aduceți pe lume un copil, gândiți-vă bine și analizați-vă cu atenție căsnicia sau relația. Este puternică, fericită și „sănătoasă”? Petreceți suficient de mult timp cu partenerul? Vă place compania acestuia? V-ați dori în continuare un copil dacă ați ști că veți divorța în doi-trei ani? Dacă răspunsul este „da” la toate aceste întrebări, înseamnă că „fundația” pe care construiți relația este una solidă, care va rezista problemelor, conflictelor și stresului pe care le presupune creșterea unui copil. Dacă răspunsul este „nu”, ar trebui să încercați să vă îmbunătățiți relația înainte de a face un copil.