Câteodată, o simplă notație regăsită într-un vechi carnet de condeier poate vorbi mai mult și mai revelator decât ditamai studiul cercetătorului ce are la îndemână belșug de date, comparații, referințe, analogii, sugestii, acces la analize și concluzii de necontestat. Doar că unei consemnări pasagere fără pretenții, chiar eronată de s-ar arăta ulterior, nu i se va putea contesta niciodată deplina sinceritate: așa am gândit atunci și acolo. Deși unele flash-uri par mai degrabă inerte, în mai toate se poate citi, într-un plan secund, mugurul unei atitudini. Citite acum, le poți întrezări eventualele părți șubrede, dar, de regulă, instinctul de moment se dovedește a fi fost corect intuit. Mai păstrez câteva astfel de „carnete basarabene”, unele, în special cele scrise în timpul și-n preajma războiului de la Nistru, acum se citesc trudnic, altele păstrează și frânturi în alfabetul chirilic de care trebuia ținut seama atunci, fiindcă trecerea la scrierea română n-a fost, în Basarabia, imediat și prea îngăduitor acceptată.
Prima impresie la recitirea vechilor notații nu șochează prin textele propriu-zise, ci mai întâi la vederea grabei noastre cea de toate zilele, ușuratică și păguboasă: Doamne, că repede se uită toate! Pe undeva-i bine, fiindcă putem păși înainte, luând ca flamură zicala „cele rele să se spele, cele bune să se-adune!”, lăsând naibii tristețile de odinioară și privind țintă către un mâine în care contează doar ceea ce este și va fi. Pe de alta-i de rău, fiindcă n-ar trebui uitate atât de repede secțiuni însemnate din viețile noastre, bune-rele cum vor fi fost: acolo-s tezaurizate vrafuri de amărăciune și de bucurie, de entuziasme și refulări, de izbânzi și eșecuri, de dragoste și dor, de oameni care au fost și datorită cărora suntem.
Nu știu dacă pagina ce va urma o să spună prea multe tinerei generații. Eu însumi, care le-am trăit, încerc nedumeriri și-mi vine să-ntreb dacă într-adevăr va fi existat ceea ce carnetele vor a susține. Sunt fragmente din perioada basarabeană de la sfârșitul veacului XX și începutul celui de al XXI-lea.
Iată mostre: „S-a dat” pastă de dinți la Chișinău. N-au putut cumpăra decât deputații din Parlament cazați la hotelul „Codru”. Povestea lui Ilf și Petrov cu „vindem bere pentru sindicaliști” pare glumiță”!
- „În comerț se găseau până nu demult, și la un preț foarte scăzut, coperte din piele pentru păstrarea carnetelor de partid. Nemaiavând căutare, meșterii croitori le-au cumpărat en-gros, au șters inscripția PCR și au confecționat scurte din cupoane de piele. În comerțul clandestin sunt denumite „vestoane din pielea partidului comunist”
- „Peisaj citadin cotidian: rafturi goale, vânzătoare cu foarfece agățate de gât (pentru decuparea cupoanelor – la ce?) și, colac peste pupăză, triplarea prețurilor”
- „Jumătate de litru de coniac costă 53 de ruble. Leafa medie: 150 ruble”
- „Coadă zdravănă la magazinul „Lumea copiilor”: „se dau” cărucioare poloneze de import pentru copii. Lumea cumpără pe ruptelea, nu pentru că ar avea nevoie, ci pentru a scăpa de rublele sovietice devenite tot mai firave”
- „În Parcul central, o mini fanfară improvizată cântă cu alean Treceți batalioane române Carpații. Trecători ocazionali se opresc pentru a intona o strofă-două”
- „La punctul vamal Leușeni mașinile așteaptă zile și nopți în șir (am pătimit nu o dată și eu!). Pe actualul teritoriu rus ori rusificat, așteptarea tâmpă e scrisă-n legile omenești”
- „Grigore Vieru și Nicolae Dabija au primit prin poștă condamnări la moarte.” Reproduc aidoma textul semnat „Memoria”: Sentință. În numele tuturor popoarelor care trăiesc pe teritoriul RSFR. Din cauza ațâțare sistematică și răutăcioasă dușmăniei interetnică și jefuire îi condamn către execuția mortală pe cetățenii Grigore Vieru și Nicolae Dabija”
- „Venit în Republica Moldova, Suleyman Demirel, președintele Turciei, a fost primit la aeroport cu imnul Deșteaptă, române! și condus la plecare, cu Limba noastră. Între timp, se schimbase imnul!”
- „De necrezut cât pot căra zilnic „turiștii” români sosiți „să viziteze” Chișinăul! Persoane mai mult sau mai puțin brunete, mereu grăbite și transpirate, cară nenumărate sacoșe enorme, special confecționate să-ncapă fix pe ușa vagonului, clădind munți de bagaje pe peronul gării. Oricine cumpără oricine. Enormele lipsuri cu care se confruntă Chișinăul sunt amplificate dramatic de sârguința imorală a bișnițarilor noștri”
- Se pregătește modificarea Constituției. Textul de bază: în Moldova locuiesc moldoveni și nu români, și ei vorbesc limba moldovenească, nu cea română”
- Culmea ciudățeniei: „Moldova, care se plânge mereu de lipsa produselor petroliere, și care, în ultima vreme (1992) a primit mii de tone drept ajutor din România, a exportat în Turcia, Italia și Franța 10.000 tone benzină, 41.000 t. motorină, 550.000 t. păcură, 500.000 t. petrol!”
- „Ziare din Chișinău întreabă de ce, în momente atât de importante pentru istoria Basarabiei, Ion Druță nu se află printre noi. Răspunsul de la Moscova se lasă așteptat”
- „Opinia lui Osborne, profesor la Universitatea din Philadelphia (îl știam de „sovietolog”): Pronosticul meu ferm: Moldova se va uni cu România. Nu încape nici o îndoială. Dar nu grăbiți fără rost acest proces, sunt încă prea multe probleme interne de rezolvat
- Cursurile școlare la Chișinău: în clasa a V-a, elevii studiau limba română, în clasa a VI-a, „limba moldovenească”
- Revista „Basarabia” își așază pe frontispiciu un citat al lui Sadoveanu ce ar merita inscripționat în piatră și amplasat în preajma Parlamentelor de la București și din Chișinău: „Au ieșit în vremea din urmă mulți proști în țară. Trăiau și înainte, dar tăceau. Acuma vorbesc și au devenit agresivi” • Și tot așa înainte…
Fost-au toate așa cum scriam atunci în „carnetul condeierului”? Fără îndoială că da. Cine le mai știe? Mai nimeni. Iar Basarabia a fost și rămâne, cum spunea Grigore Vieru, un copil înfășurat în sârmă ghimpată.
