Un băiețel în vârstă de 7 ani, din localitatea Sucevița, are nevoie urgent de un transplant renal, însă familia este atât de săracă încât nu are bani nici pentru transportul copilului la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” din București. Necazurile lui Nicolae Benfrit Mattias Golimbiovschi au început chiar după naștere. Mattias s-a născut în luna octombrie 2005, prin cezariană. La cinci zile după naștere, băiețelul a fost internat laSpitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași, unde a fost supus primei operații la rinichi. La 4 luni a urmat o altă operație, pentru ca trei luni mai târziu să se afle din nou pe masa de operație. La prima aniversare, Mattias trecuse deja prin cea de-a patra operație.
Zeci de operații, multă suferință
Reprezentanții Asociației „Piticot” – Institutul Român pentru Ajutorarea Copiilor Aflați în Dificultate, care cunosc bine povestea lui Mattias și care vor să adune bani, cu ajutorul oamenilor de bine, în cadrul campaniei „Întindeți o mână, salvați un suflet”, pentru a-l ajuta, ne-au spus că la vârsta de 3 ani băiatul a fost operat din nou, fiindu-i scos rinichiul stâng. „De parcă suferința de până atunci nu i-ar fi fost de ajuns, în timpul operației, copilul s-a infectat, ceea ce a dus la apariția unor noi complicații. Șirul intervențiilor a continuat și, înainte să sărbătorească a cincea aniversare, a ajuns din nou pe masa de operație, din cauza unei derivații urinare continentă tip mitrofanoff doi”, am aflat de la reprezentanții „Piticot”.
Până la vârsta de 7 ani, Mattias a trecut prin alte intervenții chirurgicale. Cu toate acestea, mai are puterea să zâmbească și, mai ales, să spere. Să spere la ziua în care se va putea juca alături de alți copii, la ziua în care viața sa nu va mai fi un lung șir de operații. Pentru ca visurile sale să se transforme în realitate, Mattias trebuie ajutat de cei care îi înțeleg suferința.
Supraviețuiesc din alocația copiilor și indemnizațiade handicap
Lunar, tatăl băiețelului, Radu Golimbiovschi, face eforturi financiare aproape imposibile pentru a se deplasa la Spitalul “Sf. Maria” din Iași, iar la trei luni la Spitalul “Marie Curie” din București, pentru diverse investigații în vederea efectuării unui transplant renal. Bărbatul se descurcă foarte greu, având în vedere că este unic întreținător de familie, crescându-și singur, de 8 ani, cei doi copii, pe Mattias și pe surioara lui, în vârstă de 8 ani.
Familia se întreține doar din alocația copiilor și indemnizația lui Mattias, care are handicap gradul I cu însoțitor. Tatăl minorilor nu poate sămuncească, pentru că băiețelul bolnav are nevoie de supraveghere permanentă. La ultima internare, la Spitalul „Sf. Maria” din Iași, medicii au descoperit unele complicații, pentru care Mattias trebuie să se deplaseze la București, la Spitalul „Marie Curie”, pentru un transplant de rinichi. Tatăl băiețelului nu are bani pentru a-și duce copilul la București, fiind într-un impas financiar, nicidecum bani pentru tratament și pentru recuperare.
Cei care pot să-l ajute pe Mattias pot să doneze bani în contul RO82BTRL00501205I98626XX în lei și RO57BTRL00504205I98626XX în euro, deschis la Banca Transilvania Oradea, de Asociația „Piticot”, cu specificarea că suma de bani este pentru Golimbiovschi Mattias. Pentru detalii despre povestea lui Mattias, puteți suna la numărul de telefon 0728 572 879.