Un copil dintr-o comunitate etnică a furat un moped și a plecat cu el la plimbare



Moped (foto generic)
Moped (foto generic)

Un copil de doar 14 ani care face parte dintr-o comunitate etnică a furat un moped cu care a plecat la plimbare. Incidentul a avut loc luni la orele amiezii în localitatea Vicovu de Sus, iar furtul a fost semnalat de proprietar, care a sunat la serviciul unic de urgență 112. Polițiștii au plecat spre locul unde a avut loc furtul, iar pe drum s-au intersectat cu mopedul condus de copilul de 14 ani. L-au oprit pe acesta și l-au întrebat despre proveniența mijlocului de transport, iar minorul a spus inițial că l-a găsit într-un șanț, pentru ca în final să recunoască furtul. Copilul a fost condus la sediul Poliției, unde a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat că nu a consumat băuturi alcoolice. Polițiștii i-au predat mopedul păgubitului și au întocmit dosar pe numele minorului. Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ”furt”, ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”. Ultima infracțiune a fost înregistrată pentru că mopedul nu avea montată vreo plăcuță de înmatriculare.



Recomandări

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini

Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini
Un biciclist beat a scăpat cu leziuni ușoare și cu o amendă de 2000 de lei, după ce a ieșit în fața unei mașini

Tată în stare gravă, după ce mașina în care se afla alături de copilul de 3 ani a fost aruncată pe sens opus de un șofer neatent