Dramă

Un copil de 9 ani din Grănicești s-a ales cu piciorul sfârtecat de cositoare, după ce a sărit dintr-un tractor în lucru



La fața locului a ajuns un echipaj SMURD
La fața locului a ajuns un echipaj SMURD

Un copil în vârstă de 9 ani, din satul Românești, comuna Grănicești, a suferit sâmbătă un cumplit accident, în urma căruia piciorul stâng i-a fost sfârtecat de o cositoare. Din ancheta poliției reiese că băiatul se afla sâmbătă după-amiază împreună cu unchiul său în cabina unui tractor cu cositoare, cu care acesta se afla la lucru într-o livadă pe care o are în sat. La un moment dat, copilul a sărit din cabina tractorului și piciorul stâng i-a fost prins în utilajul de cosit.
Unchiul său a sunat imediat la 112 și la fața locului a ajuns un echipaj SMURD, care a constatat că băiatul avea piciorul stâng aproape amputat și necesită o intervenție chirurgicală complexă, astfel că l-a transportat direct la Spitalul Clinic de Copii din Iași. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



Recomandări

Tată în stare gravă, după ce mașina în care se afla alături de copilul de 3 ani a fost aruncată pe sens opus de un șofer neatent