Un copil în vârstă de 5 ani, care traversa strada pe trecerea de pietoni, de mână cu verișoara sa, a fost accidentat mortal de un șofer care, din motive greu de explicat, nu a schițat nici un gest de evitare a impactului.
Nenorocirea, de un dramatism greu de descris în cuvinte, s-a petrecut ieri, în jurul orei 13.30, pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava, imediat după intersecția cu strada Jean Bart. Trupul neînsuflețit al copilului a zăcut într-o baltă de sânge, pe carosabil, mai bine de o oră, timp în care personalul SMURD a încercat manevre de resuscitare.
Aruncat la zece metri de trecerea de pietoni
Copilașul care nu împlinise încă 6 ani era în grija verișoarei sale, Alina Hostiuc, în vârstă de 23 de ani, care se ocupa de minor când mama lui era la serviciu. Imaginile video de la o cameră din zonă au înregistrat cât se poate de clar cum s-a produs accidentul. Traficul era aglomerat la acea oră, iar tânăra s-a angajat în traversare pe trecerea de pietoni, cu băiatul de mână, dinspre strada Jean Bart. Un BMW care circula pe direcția Burdujeni-Ițcani a venit în viteză și, deși cei doi erau deja pe zebră, a continuat să ruleze cu viteză și i-a lovit în plin.
Au urmat scene de coșmar. Cei doi au fost loviți violent, proiectați în aer și au căzut, fata pe marginea șoselei, iar copilul pe carosabil, la aproximativ zece metri de locul impactului. Trupul copilului a suferit un al doilea teribil șoc, BMW-ul trecând peste el. Micuțul se afla pe partea din care venea mașina condusă de șoferul inconștient, astfel că a resimțit primul șocul impactului.
Martor: „Îi curgea mult sânge, a tresărit un pic, părea că este în viață”
Liviu Bobu, un bărbat care se afla într-un magazin din imediata apropiere, a relatat: “Am auzit o bubuitură puternică și am ieșit afară. Cei doi erau căzuți, am luat o sticlă de apă și m-am dus la băiat. Îi curgea mult sânge, a tresărit un pic, părea că este în viață. A venit lângă mine și șoferul, și după puțin timp i s-a făcut rău”.
O ambulanță ajunsă la fața locului a preluat-o pe tânăra de 23 de ani, care acuza mai multe leziuni, dar era conștientă.
În privința copilului, personalul specializat SMURD în Terapie Intensivă a constatat că acesta nu are semne vitale și a încercat resuscitarea la fața locului. În zadar, însă.
Ce făcea șoferul la volan de nu a văzut pietonii?
Șoferul care se afla la volanul BMW-ului, Marius Hotin, în vârstă de 33 de ani, din Suceava, a acuzat un atac de panică și a fost urcat imediat într-o mașină de poliție, care l-a transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a rămas în perfuzii. Polițiștii au reușit totuși să-l verifice cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool.
Trebuie spus că în acest caz culpa șoferului este amplificată și de faptul că pietonii au traversat din stânga sa, astfel că nu poate invoca faptul că victimele i-au ieșit brusc în față. Mai mult, după cum se vede clar pe imagini, acesta nu a avut nici un obstacol care să-i obtureze vizibilitatea. În condiții de viteză legală, el putea evita în mod clar accidentul. Cel mai probabil, însă, bărbatul a avut atenția distrasă și pur și simplu nu a văzut oamenii aflați pe trecerea de pietoni.
Având în vedere și imaginile video, cauza accidentului este cât se poate de clară.
Subcomisarul Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat: “Polițiștii au constatat că șoferul de 33 de ani, care se deplasa pe strada Gheorghe Doja, pe direcția Burdujeni către Ițcani, ajuns la intersecția cu strada Fagului, în dreptul trecerii de pietoni, nu a acordat prioritate și a surprins două persoane angajate regulamentar în traversarea străzii”.
O familie distrusă
Personalul SMURD a mai preluat de la fața locului și o mătușă a copilului, care a suferit și ea un atac de panică. Mama îndurerată a primit la serviciu cumplita veste și a fugit într-un suflet la Spitalul Județean.
„Au trecut pe trecerea de pietoni și i-a aruncat cine știe unde pe amândoi… Pe băiatul meu nu îl aduce nimeni înapoi, dar criminalul vine înapoi din pușcărie… Era singurul meu copil, el era viața mea, pentru el munceam, pentru el am muncit din greu”, sunt vorbele sfâșietoare ale femeii.
„Mulți au luat carnetul de șofer aiurea și omoară oameni pe marcaj”, își striga durerea și Gheorghe Lelcu, bunicul micuțului.
Tânăra accidentată a scăpat cu leziuni ușoare
Fata de 23 de ani care se afla pe trecerea de pietoni de mână cu micuțul în vârstă de 5 ani a scăpat, din fericire, cu viață. Medicii au diagnosticat-o cu o contuzie toraco-abdominală și un traumatism cranio-cerebral minor, leziuni care nu-i pun viața în pericol, au arătat medicii. Având în vedete forța impactului, se poate spune că aceasta a avut mare noroc că a scăpat cu viață.
Trecere de pietoni foarte periculoasă
Oamenii care locuiesc în zona în care s-a produs accidentul au avertizat că trecerea de pietoni este una foarte periculoasă.
Gheorghe Greciuc, care are casa în imediata apropiere a trecerii de pietoni, spune că ieri s-a produs inevitabilul.
„Sunt tot felul de băieți din zonă care nu se pot abține de la viteză, nu dau voie oamenilor să treacă măcar pe trecerea de pietoni. Și eu conduc, am de zeci de ani mașină, dar îl respect pe cel care trece strada…”
Oamenii au cerut ca trecerile de pietoni de pe strada Gheorghe Doja, pe porțiunile reabilitate, să fie prevăzute cu limitatoare de viteză, care să prevină pe viitor astfel de tragedii.
Șoferul va fi cercetat în stare de libertate
Șoferul în vârstă de 33 de ani, care locuiește în cartierul Burdujeni și cunoștea foarte bine zona și implicit existența trecerii de pietoni, va fi pus sub acuzare pentru infracțiunea de ucidere din culpă. În ciuda gravității și dramatismului acestui accident, șoferul va fi cercetat în stare de libertate. Asta pentru că în cazurile de ucidere din culpă nu poate fi reținută intenția de a ucide.
Surse din poliția rutieră au precizat că atâta timp cât la infracțiunea de ucidere din culpă nu există factori favorizanți, consum de alcool sau fugă de la locul faptei, nici un judecător nu are acum emite un mandat de arestare preventivă. Asta pentru că prevederile Codului Penal sunt clare în acest sens, iar măsura de arest preventiv este una excepțională.
Două accidente cumplite pe trecerile de pietoni din Suceava, în două zile
Cumplitul accident de ieri de pe strada Gheorghe Doja s-a petrecut la două zile după un alt grav accident pe o trecere de pietoni în Suceava. Sâmbătă, o bătrână în vârstă de 85 de ani a fost accidentată grav pe trecerea de pietoni de pe bulevardul Ștefan cel Mare, din apropierea Palatului de Justiție, fiind izbită în plin de un autobuz al societății de transport public local (TPL).