Alertă poliție

Un copil de 13 ani, dispărut de aproape o săptămână după ce a fost pedepsit de mamă

Marian Gavril Alberto Iancu a plecat de la domiciliu pe 5 iulie
Marian Gavril Alberto Iancu a plecat de la domiciliu pe 5 iulie

Un copil în vârstă de 13 ani din Gura Humorului este căutat de familie și de poliție de săptămâna trecută, de pe 5 iulie, când a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Minorul și-a luat lumea în cap pentru un motiv hilar: nu a suportat pedeapsa aplicată de mama sa, de a sta în casă, după ce a furat harbuz din piața orașului Gura Humorului.
Marian Gavril Alberto Iancu a plecat de la domiciliu sâmbătă, în jurul orei 19.00, din datele de anchetă ale polițiștilor rezultând că acesta nu a părăsit orașul Gura Humorului. Nimeni nu știe însă exact pe unde se ascunde și mai ales unde își petrece nopțile, având în vedere vârsta foarte fragedă a minorului acesta fiind foarte expus din toate punctele de vedere.
Minorul, au precizat surse judiciare, provine dintr-o familie respectabilă și cu o situație financiară bună. Copilul nu a mai fugit de acasă, mai are trei frați mai mici și este doar în îngrijirea mamei, tatăl său fiind plecat în Germania.
După ce s-a trezit că fiul său este căutat de poliție pentru furt de harbuz, femeia s-a gândit să ia măsuri imediate și l-a pedepsit.
Poliția informează că minorul în vârstă de 13 ani are 1,40-1,50 metri înălțime, constituție atletică, păr șaten și o greutate de aproximativ 40-45 de kilograme.
„La momentul plecării de la domiciliu era îmbrăcat cu o bluză gri, pantaloni scurți negri și era încălțat cu pantofi sport negri”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.
Poliția face apel la persoanele care l-au văzut pe copil să sune imediat la numărul de urgențe 112 sau la 116.000, numărul de telefon special pentru copii dispăruți.

Recomandări

Arestat la domiciliu pentru ultraj față de primar, nu a fost găsit acasă și va răspunde penal și pentru evadare

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri (galerie foto)

În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri
În Gura Humorului s-a inaugurat o nouă atracție turistică spectaculoasă, o sanie de vară cu un traseu de aproape 1,4 kilometri

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulație în cel mult trei ani”

Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”
Gheorghe Șoldan: „Șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi dată în circulația în cel mult trei ani”