Un copil în vârstă de 12 ani din satul Măriței, comuna Dărmănești, a suferit o gravă fractură în zona parietală a craniului după un stupid accident petrecut în curtea școlii gimnaziale din localitate. Nefericitul accident s-a petrecut ieri, în jurul orei 16.00, în afara orelor de curs.
Copilul, Marian A., elev în clasa a VI-a, a intrat pe terenul de sport, unde se jucau mai mulți copii. S-a prins de bara de sus a uneia din porțile terenului și s-a balansat. În condiții ce urmau să fie stabilite de poliție, poarta s-a răsturnat, una din barele metalice lovindu-l violent pe copil în cap.
La fața locului a fost chemată o ambulanță, inițial copilul comunicând cu personalul medical și părând a nu avea leziuni grave.
Ulterior, la Spitalul Județean, după investigații amănunțite, s-a constatat că băiatul are leziuni serioase la cap.
Medicul Loredana Știrbu, din cadrul Unității de Primiri Urgențe Suceava, a declarat că pacientul în vârstă de 12 ani a ajuns la spital conștient, dar cu amnezie post-traumatică, după investigațiile suplimentare fiind diagnosticat cu fractură parietală dreaptă.
Rudele băiatului au acuzat că poarta nu era asigurată corespunzător, fiind prinsă superficial în pământ. La fața locului se aflau totuși două cleme de prindere, care însă au cedat.
Părinții băiatului sunt plecați în străinătate, acesta locuind în casa unor rude.