Un băiat în vârstă de 11 ani a fost găsit spânzurat într-un centru de plasament din județul Caraș-Severin, polițiștii deschizând un dosar penal pentru ucidere din culpă, scrie Mediafax.Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Cecilia Dăneț, a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că incidentul a avut loc în seara zilei de marți, la centrul de plasament din localitatea Zăgujeni.„Am fost sesizați în data de 10 octombrie, la ora 19.00, cu privire la faptul că un minor de 11 ani a fost găsit inconștient. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și se fac cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și cum a survenit decesul”, a afirmat Cecilia Dăneț.





