Carambol

Un copil a ajuns la spital, în urma unui accident provocat de un șofer grăbit

În urma izbiturii puternice din spate, autoturismul VW Passat a fot grav avariat
În urma izbiturii puternice din spate, autoturismul VW Passat a fot grav avariat

Un copil de 4 ani a ajuns la spital joi dimineață, după ce un șofer a frânat prea târziu și a produs un carambol pe DN 2, în localitatea Bunești. Accidentul a avut loc în jurul orei 10.05, când șoferul unui autocamion marca Man nu a păstrat distanța suficientă în mers și a intrat în coliziune față-spate cu un autoturism marca VW Passat, care era oprit în coloană. În urma impactului, autoturismul VW a fost proiectat pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism Mercedes Vito.
În urma impactului dintre VW și Mercedes, acesta din urmă a ajuns în șanțul de la marginea drumului, un copil din interior fiind rănit. La fața locului a ajuns un echipaj al ambulanței, care, după ce a acordat primul ajutor, a transportat copilul la spitalul din Suceava, unde minorul a primit diagnosticul de traumatism cranio-facial, hematom frontal, plagă buză superioară, plagă buză inferioară, edentație. Copilul a rămas internat în secția de chirurgie infantilă a spitalului, având nevoie pentru vindecare de circa 10 zile de îngrijiri medicale. În urma verificării cu aparatul etilotest a celor trei șoferi implicați în accident a rezultat faptul că nici unul dintre aceștia nu consumase alcool.
În urma cercetărilor s-a constatat că minorul de 4 ani nu era asigurat cu un dispozitiv de fixare în scaun omologat. Din primele cercetări, vinovat de producerea accidentului se face Viorel O., șoferul autocamionului Man, care nu a păstrat o distanță suficientă în mers. Sectorul de drum pe care s-a produs accidentul are marcaj continuu cu semnificația „depășirea interzisă” și limitare de viteză în localitate de 50 km/h. Pe numele șoferului vinovat polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Șoferul autocamionului Man a lovit VW-ul din față, care a acroșat Mercedes-ul
Șoferul autocamionului Man a lovit VW-ul din față, care a acroșat Mercedes-ul
VW Passat a fost lovit din spate de camion și a fost împins pe contrasens, unde a acroșat microbuzul Mercedes
VW Passat a fost lovit din spate de camion și a fost împins pe contrasens, unde a acroșat microbuzul Mercedes
În urma izbiturii puternice din spate, autoturismul VW Passat a fot grav avariat
În urma izbiturii puternice din spate, autoturismul VW Passat a fot grav avariat

Recomandări

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital