Încetul cu încetul, inundațiile au ajuns să nu mai însemne pentru țara noastră niște evenimente ieșite din comun, ele intrând cumva în firea lucrurilor, precum bunăoară au intrat cândva cutremurele în viața poporului nipon. Inundațiile au devenit ceva aproape la ordinea zilei, o banalitate oarecare, ce nu mai face să tresară prea mulți mușchi pe fața cetățenilor. Chiar dacă pagubele și celelalte tragedii produse sunt dureroase, inundațiile valorează din ce în ce mai puțin din punctul de vedere al impactului public, cursul lor la bursa știrilor cunoscând o continuă și imposibil de stopat depreciere. Se va vedea că nu-i departe ziua când posturile de televiziune și gazetele nici n-or să se mai deranjeze pentru orice fleac de viitură, pentru orice mizilic de pod luat de ape sau pentru câteva sute de persoane care și-au pierdut agoniseala de-o viață sau viața însăși, considerându-se că acest gen de evenimente s-a coclit și nu mai face „rating” nici cât o ceapă jurnalistică degerată. Deja se spune că telespectatorii au început, căscând de plictiseală, să schimbe postul de la jurnalele care filmează ape dezlănțuite și familii nenorocite, pentru a nu sfârși adormiți în fotoliu.
După cum am învățat inclusiv la orele de geografie din școală, inundațiile au și ele motivele lor, neproducându-se așa, din senin. Se vede că Naturii din România i-a ajuns și ei până-n gât, și se înfurie pentru toate mitocăniile pe care este nevoită să le suporte din partea românilor. În calea apelor, pădurea funcționeză ca un tampon, dar românului i se fîlfâie, retezând fără multe frăsuieli tamponul. Nu dispar pădurile una după alta, lăsând versanții goi ca niște chelii de pârnăiași? Astfel încât inundațiile vin peste sate și orașe absolut firesc, pe cale de consecință.
Dar lucrurile stau pe un butoi de pulbere. Îmi vine tot mai mult să cred că până și cuminții arbori s-au săturat să șadă pasiv, cu crengile în sân, resemnându-se cu trista lor soartă de-a fi retezați, fără milă și fără discernământ, de mâna unor țopârlani.
Iată, nu demult, pentru prima dată în istoria României, s-a semnalat un copac care a atacat o mașină, strivind-o sub greutatea lui. Au murit oameni nevinovați, dar unde s-au mai semnalat până acum astfel de acte teroriste cu caracter lemnos?
Să dea Dumnezeu să nu am gura pocită, dar o să vedeți că asemenea atentate ale copacilor vor fi din ce în ce mai multe. Pentru că au și copacii o limită a răbdării, în ciuda bonomiei lor înnăscute.
