„Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții, viață și veselie tuturor lucrurilor. Ea este esența ordinii, înălțând sufletul către tot ce este bun, drept și frumos.” (Platon)
Magia celor trei tenori
Un concert „de colecție”, cu bisuri la final, cu aplauze îndelungi, cu interpretări de excepție. Trei mari tenori ai țării, Sorin Lupu, Constantin Nica și Ovidiu Daniel, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii din Botoșani, sub bagheta magică a dirijorului Cristian Sandu, au încântat publicul sucevean cu un spectacol eveniment – concert de primăvară – „Magia celor trei tenori”.
În sala de spectacol a Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, din păcate, s-au aflat, sâmbătă seară, mult mai puțini spectatori decât ar fi meritat marii artiști ai operei românești. Cei prezenți, însă, câteva sute de oameni, mai puțin de jumătate de sală, au fost receptivi, un public de nota zece, care a fost aplaudat, la rândul său, de tenori, de muzicienii veniți la Suceava.
Armonia muzicii
Nu ne-am aflat într-o sală de spectacol a vreunui teatru de operă, pentru că Suceava nu are așa ceva, însă entuziasmul, profesionalismul, dăruirea și sinceritatea cu care cei trei tenori invitați de Filarmonica Botoșani, pentru a susține concertul de primăvară, ne-au făcut să simțim armonia muzicii, să trăim clipe magice, care vor rămâne acolo, în inimă, cu speranța că vor urma și alte astfel de concerte de calitate la Suceava.
Sucevenii își vor reaminti cu plăcere de canzonettele „Funiculli, funiculla”, „O, sole mio!”, „Granada”, „Valencia” sau de selecțiuni din muzicalul „Fantoma de la Operă” sau „Sunetul muzicii”.
Tinerețea, voioșia, buna dispoziție a tânărului tenor Ovidiu Daniel s-au completat perfect cu elanul și ușurința cu care tenorul român Constantin Nica, stabilit în Elveția, a interpretat arii foarte dificile, precum și cu profesionalismul tenorului Sorin Lupu, format la Academia de Muzică din Cluj-Napoca.
Publicul în picioare, aplauze, de două ori bis
Fie că au evoluat separat sau împreună, tenorii au fost aplaudați, chemați și rechemați pe scenă, în ropote de aplauze, publicul ridicându-se în picioare în semn de respect pentru artiști. S-a simțit o legătură permanentă între artiști și public, semn că mesajul transmis de muzicieni și-a atins scopul. Spectatorii au fost invitați să cânte și să țină ritmul pe anumite bucăți muzicale, prin aplauze, ceea ce au și făcut, bucurându-se că au ales, în schimbul a 30 sau 40 de lei, două ore de cultură neprefăcută. Finalul a fost spectaculos. Publicul în picioare, aplauze la scenă deschisă și două noi arii interpretate de cei trei tenori, evoluția lor fiind aplaudată și de membrii Orchestrei Filarmonicii din Botoșani, care, la rândul lor, merită tot respectul din partea publicului sucevean. Dirijorul clujean Cristian Sandu, care a câștigat, la sfârșitul anului trecut, Concursul de Dirijat Jeunesses Musicales București, și-a arătat din plin măiestria și la acest concert, dovedind că își merită cu prisosință faima în domeniul muzicii simfonice.
Repertoriu „ales”
Cele două părți ale concertului, cu o pauză scurtă între ele, au fost foarte bine structurate. Repertoriul ales de artiști a fost unul inspirat, care a adus bucurie și entuziasm printre spectatori, dar și un prilej de a se reîntâlni cu opera marilor înaintași, Leonard Bernstein: Uvertura operei Candide, Friedrich von Flotow: Martha, aria lui Lyonel, Giacomo Puccini: La Boheme, aria lui Rodolfo, Tosca, aria lui Mario Cavaradossi, Franz von Suppé: Uvertura operetei Cavaleria ușoară sau Agustín Lara: Canzonetta Granada, Andrew Lloyd Webber – selecțiuni orchestrale din musicalul Fantoma de la Operă, Ruggiero Leoncavallo: Canzonetta Mattinata, Salvatore Cardillo: Core`ngrato, Luigi Denza: Canzonetta Funiculli, funiculla, Ernesto De Curtis: Canzonetta Tu ca nun chiagne, Richard Rodgers: selecțiuni orchestrale din musicalul Sunetul muzicii, Ernesto De Curtis: Canzonetta Non ti scordar di me, Ernesto De Curtis: Canzonetta Torna a Surriento, Eduardo di Capua: Canzonetta „O, sole mio!”.