Un compus chimic banal poate restabili circulația sangvină



Foto: CORBIS
Foto: CORBIS

Nitritul de sodiu, un compus chimic banal, ar putea ajuta la restabilirea circulației sangvine în țesuturile distruse de maladiile cardiovasculare stimulând crearea unor noi vase, potrivit unui studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.
În urma experimentelor pe cobai, cărora li s-a administrat, zilnic, pe cale injectabilă, nitrit de sodiu, cercetătorii au remarcat că în țesuturile ischemice (private de oxigen) s-au format noi vase de sânge în doar 3 – 7 zile față de 28 de zile la animalele care nu au primit tratamentul.
„Este unul dintre cei mai eficace agenți pe care i-am descoperit în cursul studiilor noastre capabili să stimuleze crearea unor noi vase de sânge”, a declarat Christopher Kevil, profesor de medicină la Universitatea de stat din Louisiana.
Ischemia este una dintre consecințele clasice ale maladiilor arteriale, vasculare sau ale diabetului: fluxul de sânge din brațe și picioare este întrerupt, iar țesuturile din zonă sunt private de oxigen și alte elemente vitale.
Consecințele pot fi grave, de la crampe musculare la amputarea membrelor, însă există puține tratamente eficace care să reaprovizioneze celulele și să revigoreze țesuturile afectate.
Cercetările au demonstrat că oxidul nitric poate stimula crearea unor noi vase sangvine și restaura fluxul normal, însă sub anumite forme poate provoca o scădere a tensiunii sangvine și apariția unor efecte secundare grave.
Noul studiu a examinat efectele nitritului de sodiu, un compus accesibil și ieftin, utilizat cel mai adesea în industria alimentară pe post de conservant. În organism, compusul se transformă în oxid nitric, însă doar în țesuturile ischemice.